O să vă vorbesc astăzi foarte puţin despre o serie de indicatori, extrem de interesanţi, din economia noastră. Indicatori care, dacă sunt citiţi corect, ne pot arăta drumul de urmat. Dacă nu, o să facem lucrurile la fel cum le-am făcut şi până acum, mânaţi doar de dorinţa de a mai câştiga câteva voturi, scarificând pe altarul electoral economia şi implicit viitorul unei naţiuni.
INS-ul ne anunţă o creştere a consumului an pe an de 8%. Şi de aproape 6 procente în primele 8 luni ale anului comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut. Aşadar oamenii au ieşit la cumpărături. Avem şi argumentele necesare: avem un TVA mai mic la alimente de unde vine şi o mare parte a creşterii, avem preţuri mai mici la carburanţi, toate în paralel cu o creştere a salariului minim pe economie de două ori în acest an, decizie discutabilă dar nu despre ea vorbim acum şi mai avem o creştere a creditării bancare.
În paralel au venit şi datele despre preţurile producţiei industriale. INS-ul ne arată că acestea sunt în scădere cu 2,7% an pe an, ceea ce este oarecum explicabil dacă este să ne uităm la cum au evoluat preţurile materiilor prime în ultimul an. Şi aici mă simt dator să deschid o paranteză ca să avem o imagine foarte clară despre cum merge această piaţă.
Preţurile materiilor prime sunt în cădere liberă de mai bine de un an. Riscurile majore sunt pentru ţările producătoare din orientul mijlociu sau america latină unde se coc inclusiv revolte sociale. Pe piaţa futures, care arată perspectivele investitorilor, preţul materiilor prime e cu 50% mai mic decât era în vârful din 2011. Analizând variaţiile de preţ din secolul 18 până astăzi, pare că materiile prime se vor ieftini încontinuu câţiva ani de acum înainte. Banca mondială se aşteaptă ca materiile prime să fie cu 12% mai ieftine decat anul trecut. Totuşi poate fi doar o aparentă binecuvântare. Nu doar că se extinde riscul deflaţiei, dar problemele din industria extractivă străină pot însemna pierderi pentru companiile europene care le oferă tehnică, tehnologie, consultanţă sau servicii financiare.
Bun, închid paranteza şi revin la o analiză restrânsă la ceea ce se întâmplă pe la noi. Practic cumpărăm produse pentru care companiile plătesc mai puţin ca să le facă. Întrebarea este cât din ce cumpărăm se produce în România şi cât din ceea ce cumpărăm de fapt stimulează importurile.
Plecând de la premisa că o parte din cele cumpărate şi de ce nu vândute pe pieţele externe vin din fabricile româneşti, asta înseamnă o creştere a marjei de profit. Adică mai mulţi bani pentru companii şi implicit mai mulţi bani plătiţi statului.
Ce vor face companiile cu banii e treaba lor, e business privat şi oricum probabil că vor merge spre dezvoltare nu-mi fac griji de sectorul ăla. Îmi fac însă griji de banii care merg la stat. Întrebarea care mă frământă pe mine este dacă aceşti bani se vor duce în cheltuieli cu majorarea salariilor şi câştigarea voturilor sau vor merge spre investiţii, care să aducă la o creşetere economică sănătoasă care să presupună o mare productivitate, competitivitate care să atragă ulterior, după anul electoral 2016, o creştere organică a salariilor?