Dragnea, criza şi românii

Vă povesteam ieri despre cel mai important instrument de hipnoză în masă – creşterea salariilor. PSD-ul nu se grăbeşte să-şi construiască un plan economic de dezvoltare pe termen mediu sau lung, a găsit o soluţie mai simplă şi mai eficientă pentru a câştiga liniştea maselor. Creşterile salariale. Nu contează niciun factor care în mod normal stă la baza unei astfel de decizii – criterii de competenţă, pregătire profesională şi alte chestiuni pe care liderii politici nu le înţeleg nici cu dicţionarul în mână. Şi atunci de unde vin banii?

Exact aici este problema. România se împrumută ca să plătească salariile mărite. Numai că nici măcar ăsta nu este un sac fără fund. Costurile împrumuturilor vor creşte, România o să fie din ce în ce mai neatrăgătoare pentru investitori din cauza datoriilor mari şi într-un final o să ajungem pe un drum înfundat.

Dar până acolo mai sunt câțiva ani. E drept că nu mulţi. Până să ne înfundăm singuri s-ar putea să avem o altă problemă gravă.

România nu este o enclavă, trebuie să ţină cont de ceea ce se întâmplă pe plan extern. Lucrurile în SUA de exemplu arată din ce în ce mai rău, şi nu o spun eu ci declară asta chiar oamenii din interiorul sistemului. David Stockman, fondator la Heartland Industrial Partners și care, în timpul mandatului prezidențial al lui Ronald Reagan a ocupat funcția de director al Office of Management and Budget ne spune cu subiect şi predicat că mai sunt doar 70 de zile până la debutul crizei financiare. Argumentul oficialului american este simplu: „când vor vedea că nu avem guvern și nici plan fiscal, iar banca centrală este dezbinată, fragmentată, investitorii vor vinde speriați de moarte”. Ce înseamnă acest lucru? Că se va crea un efect al bulgărelui de zăpadă. Toată lumea va încerca să vândă ceea ce va duce la o busculadă financiară care se va transforma într-o criză de toată frumuseţea tocmai bună de contaminat întreaga problemă.

Din păcate nu este singurul semnal de alarmă. Omul de afaceri Jim Rogers este de părere că la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o criză financiară majoră. Şi din nou argumentele sunt cât se poate de credibile. Datoriile sunt mai mari decât acum 10 ani și de aceea și șocul va fi mai mare, iar băncile centrale nu vor mai putea face nimic. Vor fi țări în faliment și vor dispărea instituții foarte vechi, precum muzee, spitale, universități și bănci. Să ne pregătim pentru ce este mai rău!

Corect… să ne pregătim pentru ce este mai rău. Ce face un om normal la cap care aude de exemplu că vine o foamete? Îşi umple cămara cu mâncare. Corect? Când se anunţă o criză financiară ce face un guvern responsabil? Încearcă să-şi umple conturile cu bani. Aici voiam să ajung. La noi se întâmplă exact invers. Acum Liderul PSD Liviu Dragnea este nemulţumit de viteza cu care este implementat programul de guvernare. Altfel spus de viteza mult prea mică cu care se risipesc banii. Vrea un premier, şi de fapt un guvern mai servil decât cel actual. Un guvern care să mitralieze populaţia cu bani. Partea proastă este că vâjul bate la uşă, iar noi, scuzată să-mi fie expresia neacademică, suntem în fundul gol.

Nu se pune problema dacă urmează o mare criză. Ea cu siguranţă o să vină, mai greu de spus este când… cu exactitate. La manual crizele economice sunt ciclice, odată la 10 ani. Ultima a fost în 2008… deci 2018 este un an critic. Ce face România în acest sens? Aruncă cu banii în oameni astfel încât clasa politică să poată fura în linişte. Problema este că atunci când vine criza tot amărâţii vor fi cei care vor suferi, lor li se vor tăia lefurile care azi sunt majorate, în timp ce politicienii care au intrat cu mâna până la cot îi vor sfida din vilele şi maşinile scumpe pe care le-au achiziţionat atunci când românii închideau ochii la cei 3 lei primiţi în plus la salariu.