De ce indemnizaţia votată de parlamentari nu va creşte natalitatea

Am avut un spectacol grotesc în parlament. Partea cea mai proastă este că mulţi, în cazul nostru multe domnişoare, au fost furate de peisaj şi nu au prea realizat ce s-a întâmplat.

Parlamentarii au votat legea care anulează plafonul indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Am văzut imediat reacţii exuberante ale mamelor. Lucru care nu m-a mirat, era o lege aşteptată. Însă altceva m-a lăsat cu gura căscată. Mai multe tinere, viitoare mame probabil, le mulţumeau, în mediul virtual, oamenilor politici pentru această lege. Eu le sfătuiesc să se mai gândească pentru că lucrurile sunt ceva mai nuanţate.

Eu am spus-o clar că sunt pentru anularea acestui plafon. Soţia mea a fost mamă în vremea în care suma a fost plafonată şi ştiu exact ce înseamnă acest lucru şi mai ales ce frustrari naşte.

Însă o idee bună aplicată prost poate însemna în cele din urmă un eşec. Nu le mulţumiţi parlamentarilor pentru această lege pentru că nu au făcut-o pentru voi ci au făcut-o exclusiv pentru ei şi pentru voturile pe care speră să le câştige în acest fel. Ceea ce înseamnă că legea nu va duce la o creştere a natalităţii.

Dacă luau această decizie în mod responsabil ar fi trebuit să indice sursa de finanţare pentru susţinerea efortului bugetar. Neavând o bază financiară proiectul poate să cadă foarte uşor la Curtea Consituţională. Ba mai mult, fără a avea o sursă clară de finanţare s-ar putea să avem acest proiect până la finele anului, adică până după alegeri, după care, cu deficite uriaşe şi cu incapacitatea de a finanţa mai departe această idee, să se dea o ordonanţă prin care viitorul Guvern, politic, plafonează din nou această indeminizaţie şi poate nu la 3400 ci la 3000 sau chiar mai jos.

Trăim într-o perioadă în care iresponsabilitatea financiară este ridicată la rang de regulă în parlament. Ideile care ies de acolo ma înspăimântă pur şi simplu. Se doreşte reducerea săptămânii de lucru la 4 zile în condiţiile în care s-ar lucra 10 ore pe zi. Probabil parlamentarii nu au habar că în majoritatea companiilor private se munceşte deja 9-10 ore. Să tai o zi de lucru din săptămână este ca şi cum te-ai împuşca în picior în timp ce alergi în cursa vieţii tale, cea a competitivităţii. Toată lumea îşi doreşte să muncească mai puţin. Eu aş propune de exemplu săptămâna de lucru de 3 zile cu muncă de 12 ore pe zi şi concediu de cel puţin 60 de zile. Dar este sustenabilă ideea asta. Vor mai avea şefii de companii suficientă putere să-şi plătească angajaţii? Sunt întrebări de bun simţ, toţi vrem mai mult timp liber dar cu siguranţă el nu poate fi câştigat din pix.

Un alt parlamentar ne spunea că-şi doreşte ca pensiile să nu mai fie impozitate. Bună şi ideea asta. Cunosc oameni care au mai puţin de 700 de lei pensia. Scutirea de la impozit ar fi o mană cerească. Dar în condiţiile în care deficitul la fondul de pensii a ajuns la 3 miliarde de euro şi creşte de la an la an ne permitem acest lucru? Ar mai exista suficiente resurse şi pentru următoarea genereţie de pensionari? Cu siguranţă nu, dar asta nu-i interesează pe parlamentari pentru că următoarea generaţie de pensionari apare după câţiva ani, ori alegerile sunt în câteva luni.

Mă întorc la ideea de la care am plecat. Viitoarele mămici nu mai contenesc cu mulţumirile adresate parlamentarilor. Oameni buni – nu au făcut-o pentru voi, au făcut-o exclusiv pentru ei.

Creşterea unui copil înseamnă mai mult decât acea indemnizaţie. Încurajarea natalităţii se face prin construcţia încrederii în sistem. Un sistem care să funcţioneze în favoarea copiilor. Un sistem cu creşe şi grădiniţe de stat unde să nu înveţe 40 de copii într-o grupă. Un sistem în care reforma învăţământului să ţină pasul cu schimbările din piaţa muncii. Un sistem care să nu fie sufocat de tentaculele prea numeroase ale corupţiei.

Păi cum să ai încredere în acest sistem când, în paralel cu aprobarea legii care prevede renunţarea la plafonul pentru indeminizaţia de creştere a copilului aceiaşi parlamentari s-au opus justiţiei. S-au opus cererilor DNA în privinţa deputatului Sebastian Ghiţă. Plecăm de la prezumiţia de nevinovăţie, dar dacă este aşa de ce un politician este mai presus de lege comparativ spre exemplu cu un copil care urmează să se nască în această ţară. Încrederea, dincolo de bani, înseamnă mult şi se câştigă greu. Din păcate parlamentarii nu au făcut nimic în acest sens, ba din contră, aproape cu fiecare iniţiativă legislativă nu fac altceva decât să lovească din ce în ce mai tare în acest concept care a fost distrus sistematic în ultimii 26 de ani.