Darea în plată, o lege pentru investitori obscuri şi neinspiraţi

Legea dării în plată trenează prin Parlament. Trebuia să fie discutată săptămâna trecută, din motive numai de parlamentari ştiute legea a fost amânată pentru această săptămâna. Ca să aflu acum că actul normativ a fost din nou amânat.

Ieri aici la Business Club FM am vorbit despre creşterile salariale şi mă întreba un ascultător dacă parlamentarii îşi merită bani. M-am ferit să dau un răspuns tranşant. Astăzi însă îl aveţi.

În condiţiile în care vorbim despre o lege extrem de delicată, care a stârnit controverse din dormitorul casei cumpărată în franci elveţieni până în luxoasele birouri bancare, singurul lucru pe care-l face Parlamentul este să amâne decizia de pe o săptămână pe alta.

Lucrurile acolo sunt mai simple decât vă puteţi imagina. Miza însă este alta. Afacerile de zeci de milioane de euro din imobiliare care au fost date-n gard de investitorii fără fler.

Eu am convingerea mea, şi nu cred că mă înşel, că nici de această dată parlamentarii nu s-au gândit la cei care i-au ales. Parlamentarii nu s-au gândit la cei care cu adevărat au probleme cu achitarea creditului pentru locuinţă.

Pentru promovarea acestei legi, parlamentarii au folosit acei oameni pe post de masă de manevră, de presiune stradală… că nu puteai să-l chemi pe băiatul cu Bentley,cu cămaşa de firmă şi trabucul în colţul gurii să strige cât este de amărât şi cum trebuie banca să accepte terenul pe care l-a luat în calitate de consumator, aşa cum prevede legea, adică pe persoană fizică, teren care de la 10 milioane nu mai valorează decât 1 milion de euro. Ar vrea să-l dea bănci că-şi ţine banii blocaţi şi stau pe loc alte posibile combinaţii care pot aduce alţi bani.

Specimenul ăsta dacă ieşea în stradă nu ar fi avut credibilitate. Însă amărâtul care stă în casă tremurându-i sufletul pentru ziua de mâine, este motivat să urle în faţa BNR-ului aprobarea legii indiferent de forma ei. Amărâtul care se îngrozeşte când îşi face calculele că mai are de plătit zeci de mii de euro îşi strigă ura în faţa guvernului. Partea proastă este că acelaşi personaj nu realizează că legea nu a fost făcută pentru el.

Căci dacă ar fi fost aşa lucrurile erau extrem de simple. Şi cred că mai trebuie făcută o precizare de bun simţ. Cel care şi-a luat o casă în care să locuiască nu vrea să o dea băncii, el vrea o negociere pentru relaxarea condiţiilor. Vrea acum o punte de legătură cu banca, acea instituţie care l-a ignorat ani de zile.

De cealaltă parte avem aşa zisul investitor care-şi freacă mâinile cu gândul la această lege. Este acea persoană care se va duce repede la bancă să-i arunce cheile pe masă pentru că el mai are de fapt vreo 2-3 locuinţe.

Dacă legea ar fi făcută pentru protejarea clientului şi nu a intereselor unor investitori obscuri şi neinspiraţi atunci legea ar avea o limită până la care s-ar putea aplica. 150.000 de euro să spunem. Dacă legea ar fi fost făcută pentru oamenii de rând şi împărţirea riscului s-ar fi luat foarte atent în discuţie veniturile celui care ar trebui protejat. Dacă legea ar fi fost făcută pentru omul de rând atunci ar fi facilitata negocierea cu banca.

Dacă le-ar păsa parlamentarilor atât de tare de oamenii care cu adevărat sunt cu cuţitul la os, nu ar tergiversa această discuţie de luni bune ci s-ar aşeza la masă şi nu s-ar ridica până legea nu ar fi rescrisă ţinând cont de toate discuţiile din societatea civilă, din mediul bancar dar şi de indicaţiile de la Bruxelles. Dar din păcate nu le pasă!