Vreau să mai analizăm un pic azi povestea legată de acea lege supranumită şi a supermarketurilor. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care spune foarte pe scurt cam aşa: hipermarketurile trebuie să se aprovizioneze cu 51% din marfa proaspătă de la producătorii locali şi preţul de la raft trebuie să fie format din costul de achiziţie plus comisionul hipermarketului.
Mi-am exprimat deja părerea spunând că este o lege care îngroapă principiile economiei de piaţă. Sunt foarte mulţi cei care nu numai că nu cred asta dar sunt de părere că legea este una foarte bună.
Producătorii autohtoni sunt susţinuţi să intre în marile magazine unde până acum aveau interzis. De fapt nu avea nimeni interzis, producătorul român din păcate lucrează independent şi mai ales ineficient. Prin urmare costurile de producţie înglobate în preţul final îl fac necompetitiv în piaţă. Cum hipermarketurile nu sunt instituţii caritabile, aleg producătorii cu raportul calitate preţ cel mai bun. Ori polonezul care aduce un măr identic din punct de vedere calitativ cu cel românesc dar la un preţ mult mai mic este ales să-şi desfacă marfa în galantarele marilor magazine din România. Ecuaţia este simplă. Cu cât preţul este dus mai jos cu atâta marja de profit este mai sus.
Dacă să presupunem că mărul de aceeaşi calitate românesc intră în magazin dar cu un preţ mult mai mare există 2 scenarii complementare. Marja de profit a magazinului scade sau dacă se păstrează marja produsul se strică pentru că nu se vinde. Şi asta pentru că oamenii merg la cumpărături cu bani şi nu cu patriotism. Ca să dezvoltăm o economie sănătoasă trebuie să fim în primul rând pragmatici.
Ceea ce a făcut parlamentul acum este o lege de un populism îngrozitor. Imaginaţi-vă că într-o clasă sunt doi studenţi la medicină. Unul român şi unul străin. Nici nu contează naţia. Cel străin învaţă după metode moderne, foloseşte internetul, laboratoarele şi absolut tot ce-i pune ştiinţa la dispoziţie. Românul are o coală de hârtie, are o mină de creion pe care o umezeşte încă în gură, învaţă după un manual vechi după care au învăţat prea multe generaţii anterioare. Rezultatele obţinute de cei doi sunt evident diferite. În timp ce străinul excelează fiind la modă cu cele mai noi metode de tratament, românul se târăşte şi nu înţelege de ce metodele după care el se ghidează nu mai sunt de actualitate. La final de an, vine parlamentul şi spune că la spital trebuie să existe angajari după criterii de naţionalitate. Spitalul din oraşul vostru are două locuri libere. Ar putea să angajeze doi străini care au terminat cu rezultate meritorii. Dar nu o poate face. Legea îi impune, ca indiferent de calitatea profesională, să angajeze la fiecare medic străin şi unul român. Acum spitalul din oraşul vostru are doi medici – la care aţi vrea să vă trataţi?
Exact despre asta este vorba în legea parlamentarilor noştri care nu face altceva decât să omoare principiile economiei de piaţă. Soluţia este simplă. Nu trebuie să impui să se angajeze şi un medic român. Este cea mai mare aberaţie asta. Ci trebuie, şi spun apăsat asta, să-ţi ajuţi studentul român să înveţe, să aibă acces la tehnologia de ultimă generaţie să-l faci să fie cel puţin la fel de bun ca studentul străin. Mai mult, studentul român are un avantaj – el este de aici, cunoaşte limba, este aproape de casă, are mai puţine probleme.
Dacă-l ajuţi să fie cel puţin la fel de bun, nu trebuie să mai obligi spitalul să-l angajeze fiindcă va fi în interesul lor să angajeze pe cel mai bun.
Asta ca să nu mai punem la socoteală regulile unei comunităţi, inclusiv economice, care o să considere acest aspect ca fiind unul discriminator. Chiar dacă parlamerntarii au schimbat denumirea de produse româneşti cu sintagma aprovizionarea din lanţul scurt, sintagmă prevăzută de înţelegerile europene dar care la noi nu este foarte clar definită. Sunt aproape sigur că o să tragem de pe urma acestei legi.
Mai mult, parlamentarii spun că în preţul de la raft nu trebuie să se regăsească decât costul de achiziţie şi adaosul magazinului. Vorbim aici de o intervenţie brutală şi total neinspirată a parlamentarului român în strategia de preţ a unui agent comercial privat.
Sună bine în urechea alegătorului ideea că parlamentul se zbate pentru un preţ mai mic în hipermarket. Dar este o idee falsă. Se vor găsi căi prin care acele taxe de raft să fie plătite, poate sub o altă denumire, dar care cu siguranţă or să se găsească în preţul final al produsului. Vrei un preţ mai mic în hipermarket. Şi eu vreau. Uite ce sugerez eu – organizează câte o piaţă lângă fiecare mare magazin în care producătorul autohton să-şi poată vinde marfa fără niciun intermediar. Concurenţa asta poate să împingă preţul din magazinul alăturat mult în jos. Asta este doar o idee, poate că nici nu este cea mai bună, ceea ce vreau eu să spun este că nu putem intra cu bocancii în business urile private, putem însă, ca legiuitori, să facem de aşa natură încât folosind pârghiile economiei de piaţă să influenţăm acele preţuri. Din păcate pentru asta avem nevoie de legi gândite, de economişti, şi nu de un simplu copy paste de pe referate.com