Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anuntat azi (9 septembrie 2015) ca 160.000 de imigranti vor fi relocati in tarile UE si a facut un apel catre statele membre sa voteze, pe 14 septembrie, cotele de refugiati.
Din acest număr, României ar trebui să-i revină o cotă obligatorie de 4646 persoane.
Calculul acestor cote s-a făcut pe baza următorului algoritm: 40% marimea populatiei, 40% PIB, 10% numarul mediu de cereri de azil din trecut, 10% rata somajului.
De menționat este că deocamdată aceste cote sunt o propunere și nu o obligație. În primul rând va trebui să se stabilească dacă se merge pe sistemul cotelor obligatorii, așa cum vrea Germania, sau pe sistemul cotelor voluntare, așa cum vrea România și majoritatea țărilor est-europene.
Ieri am urmărit și conferința de presă a domnului președinte Iohannis. În stilul consacrat, domnul președinte nu s-a întins foarte mult la vorbă. Ne-a anunțat că a promulgat noul cod fiscal și ne-a spus viziunea lui despre criza refugiaților.
În mai puțin de jumătate de oră a terminat tot ce a avut de spus și a rezolvat tot ce era de rezolvat.
Să știi, eu nu râd de faptul că domnul Iohannis vorbește așa de puțin. Ba din potrivă. E de admirat pentru că reușește să concentreze atât de bine mesajul și nu se întinde prea mult la vorbă. Până la urmă, vorba lungă-i sărăcia omului.
Dar de data aceasta mi se pare că nu și-a dus vorba până la capăt. Mai exact nu a dus analiza până la sfârșit.
Domnul președinte ne-a asigurat că în România nu va exista nicio criză a refugiaților. Treaba e destul de simplă în opinia sa:
- România are granițe și nu intră la noi în țară decât cine vrem noi să intre.
- România poate accepta în jur de 2000 de refugiați și doar atâția va accepta
- România înțelege să fie solidară cu celelalte state membre UE, înțelege să împartă atât drepturile, dar și obligațiile, dar România nu își poate asuma în momentul de față obligații mai mari de atât. Atât putem, atâta facem.
- Pentru refugiații pe care îi vom primi există centre specializate de cazare, iar guvernul o să se ocupe de tot.
Sunt peste 3 milioane de români aflați la muncă în străinătate. Probabil că cei mai mulți și-au făcut deja un rost pe unde au ajuns și se mai întorc în România doar de sărbători, să-și mai vadă rudele și prietenii. Dar dacă doar 1% din cei plecați vor dori să se întoarcă? Asta înseamnă peste 30.000 de oameni, cu mult mai mult decât cota de 4600 refugiați pe care CE dorește ca România să-i primească, cu și mai mult decât cei sub 2000 de refugiați pe care România dorește să-i primească. Dacă se enervează iar țările occidentale și încep să strângă țiganii și să ni-i trimită înapoi pachet?
În paranteză fie spus, până acum România a stat tot timpul cu capul plecat și a acceptat mereu tot ce au vrut străinezii de la noi. Sunt foarte curios cum va fi de data asta. Reușesc Iohannis și Ponta să-și impună punctul de vedere în fața CE? Eu nu le dau mari șanse. Cred că până la urmă o să luăm mai mult de 6.000 de refugiați, nu 2.000 cum vrem noi.