Analiză XTB: O încetinire a economiei în Italia, fie și temporară, poate însemna o temperare a activității economice în anumite sectoare de la noi
Legăturile dintre România și Italia sunt mai strânse decât cele cu orice altă țară care a înregistrat până acum un număr semnificativ de cazuri de coronavirus, atât din perspectivă a fluxului de persoane, cât și din punct de vedere economic. Așadar, evoluția rapidă a epidemiei de coronavirus din Italia este o situație potențial îngrijorătoare, investitorii și actorii economici încercând în prezent să o evalueze, căutând să se pregătească.
“Pe de o parte, o încetinire a economiei în Italia, fie și temporară, poate însemna o temperare a activității economice în anumite sectoare de la noi, în timp ce riscul unei răspândiri a virusului favorizată de călătoriile dinspre Italia spre România poate induce o vulnerabilitate de altă magnitudine. În prezent observăm o reacție moderată pe bursă, scăderile fiind sub cele înregistrate de bursa germană (peste -3.5% față de mai puțin de 2.8% pentru BET). România livrează în special mașini și echipamente electrice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, automobile și piese auto, și importă din Italia cazane, turbine, motoare, mașini și echipamente electrice, piei brute și tăbăcite, materiale plastice. Volumul total al schimburilor comerciale a fost de aprox 18 mld. EUR în 2018, important în raport cu volumul comerțului total, de aprox. 150 mld. EUR. Pe termen foarte scurt, investitorii ar putea rămâne îngrijorați, și este nevoie de măsuri foarte stricte și eficient implementate pentru a evita o dezvoltare nedorită a efectelor asupra economiei reale românești”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România
Pe de altă parte, evoluția rapidă a epidemiei de coronavirus din Italia ar putea amplifica euroscepticismul la nivelul UE. Astfel, am asistat la primele măsuri ce apără această ipoteză. Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, susține închiderea frontierei, profitând de contextul sensibil pentru a promova viziunea naționalistă a grupării. Oficialii austrieci au confirmat suspendarea întregului trafic feroviar din și către Italia pentru câteva ore în timpul weekendului, ca o reacție reflex în momente de panică. În cazul în care epidemia se va răspândi și în alte state, conceptul de ”frontiere deschise”, unul dintre pilonii Uniunii Europene, va fi supus unui test de stres.
În plus, va fi o provocare și pentru sistemele de sănătate publice din Europa, în special în țările care nu se pot ”lăuda” cu logistică de ultimă oră. Răspunsul Comisiei Europene a fost prompt, anunțând un pachet de ajutoare ce se ridică la 232 milioane de euro pentru a susține statele membre în efortul de a combate problema.
„Scenariul actual ar putea avea efecte economice semnificative asupra Italiei, cele două regiuni aflate sub carantină, Lombardia și Veneto, având o pondere de aproximativ 30% în PIB. În plus, a treia cea mai mare economie europeană nu traversează cea mai bună perioadă, confruntându-se cu semne de recesiune economică. Rămâne de văzut modul în care autoritățile vor gestiona situația, încrederea în guvern scăzând în ultimul timp ca urmare a tensiunilor interne”, spune Radu Puiu, Financial Analyst, XTB România.
Începutul sesiunii europene a adus un gap descendent amplu la nivelul indicelui bursier italian, FTSE MIB, ca urmare a unei deteriorări majore a apetitului pentru risc al investitorilor. Deși săptămâna trecută indicele se afla la maxime multianuale, scăderea de astăzi de aproximativ 4,40% a dus la anularea întregului avans înregistrat de la începutul lunii februarie.
Până în acest moment, au fost identificate peste 160 de cazuri și au fost confirmate 6 victime, evoluție care a determinat autoritățile italiene să ia măsuri drastice. Astfel, au fost puse sub carantină peste 10 orașe din Nordul Italiei. În plus, a fost suspendată activitatea unităților de învățământ și au fost anulate sau întrerupte mai multe evenimente importante, precum Carnavalul din Veneția sau reprezentanții din cadrul Fashion Week.