O să vorbim despre cea mai ciudată strategie la care se putea gândi o autoritate a statului pentru creşterea concurenţei între marile magazine – este corba despre un comparator de preţ.
Vorbim despre consiliul Concurenţei care s-a gândit să expună public o medie a coşului de cumpărături dentru 128 de produse de bază. Din start povestea asta dă cu virgulă. Adică pe siteul www.monitorulpreturilor.info îţi cauţi produsele pe care vrei să le achiziţionezi, minim 5 altfel dă cu eroare pe site. Reprezentații Consiliului Concurenței argumentând că românii nu merg la supermarket doar pentru un produs. Eu unul am mers, nu pentru unul ci pentru 3.
Chiar şi aşa Consiliul Concurenței, care va administra platforma, susține că efectul introducerii acestui concept se va traduce prtintr-o creștere a concurenței între retaileri și implicit și într-o scădere a prețurilor. Eu cred că această logică este total greşită şi am să şi argumentez.
În primul rând este cunoscut faptul că magazinele, înţelese sau nu, au anumite categorii de produse mai ieftine şi altele mai scumpe. Când magazinul A are produse din zona de carmangeri mai ieftine, în acelaşi timp magazinul B va avea preţuri bune în zona de legume fructe să spunem. Retaileri se bazează pe faptul că nu o se mergi sa iei carnea dintr-un magazin, legumele din altul şi produsele de băcănie dintr-un al 3 lea. Şi atunci ei compensează ofertele bune cu preţuri mai ridicate pe alte departamente. Explic acest lucru ca să înţeleagă şi Consiliul Concurenţei cam cum funcţionează piaţa.
Din acest punct de vedere e clar că acest comparator este un instrument care nu face altceva decât să bifeze activitatea unei instituţii, instituţie care dacă ar controla domeniul ăsta al marilor comercianţi, suspect de formarea unor carteluri, cred că ar putea să aducă o economie ceva mai mare în buzunarul clienţilor din marile magazine.
Şi am să vă mai spun ceva. Erorile legate de preţ în comerţul mare sunt frecvente. De nenumărate ori am constatat în hipermarket diferenţe semnificative între preţul de la raft şi preţul plătit la casa de marcat. Prin urmare apare întrebarea firească, în acea medie calculată pe site ce preţ intră cel de la casă sau cel de la raft? O altă întrebare naturală ar fi care sunt consecinţele dacă cumva, evident din greşeală, unii retaileri pun aceste preţuri eronat, evident în jos, astfel încât oferta lor să fie una atractivă pentru clientul care este pus în situaţia de a alege magazinul din care să-şi facă aprovizionarea.
De unde ştim că acel vânzător nu o să aibă o politică agresivă de reduceri doar pe acele produse de bază înregistrate de acest comparator, astfel încât să-ţi inducă ideea că preţurile lui sunt cele mai mici, după care în magazin, la produsele care nu sunt cuprinse în listă să plăteşti cât nu face. Sunt multe întrebări fără răspuns, dar sunt şi mai multe cele legate de eficienţa unor astfel de instrumente. Preţul se formează într-o piaţă liberă, corectă şi sănătoasă pe baza cererii şi a ofertei. Evident că asta ar fi o definiţie grosieră, că în acest mecanism intră o mulţime de pârghii pentru reglajul fin al preţului de la raft. Dar dacă magazinul „A” are preţuri mari, nu are promoţii şi angajaíi lui se poartă urât cu clienţii evident că toţi cumpărătorii vor migra spre magazinul „B” iar primul vânzător va da faliment. Este cât se poate de natural să se întâmple aşa ceva. Am obervat lucrul acesta inclusiv la buticurile din faţa blocului acum ani buni, când economia de piaţa era la noi abia în formare.
Tot ce trebuie să facă în acest moment Consiliul Concurenţei este să se asigure că magazinele funcţionează corect şi că în piaţa există o concurenţă loayală.
În rest dacă vor cu adevărat să existe o imagine clară a preţurilor, recomand modul de funcţionare al price.ro. Acolo afli preţul individual al produsului de oriunde din ţara asta. Nu cu un coş, nu cu o medie. Vorbim clar de produs şi marcă.
Va rog sa mai verificati odata si o sa vedeti ca la fiecare cos exista ” lista produse cos” in care regasesti produsul, marca si pretul. Ati dat informatii eronate si pe postul Digi 24. Va rog sa rectificati!