Cică suntem fruntaşii Europei. Avem pentru al doilea trimestru consecutiv cea mai creştere economică anuală din UE. Am spart deja metri cubi de cărămizi pe pieptul umflat de date goale de conţinut. Dacă ne uităm mai atent la cifre vedem însă un lucru mai puţin plăcut, pe care-l împingem în spate – ritmul de creştere anuală înregistrat de economia românească a încetinit de la 5,8% în trimestrul al doilea până la 4,6% în trimestrul al treilea. Iar la creşterea trimestrială suntem aproape codaşi.
Dacă este să ne uităm la creşterea din ultimul trimestru calculată de INS aş spune că începem să ne apropiem mai mult de realitate cu acest 0,6%, faţă de un avans de 1,5% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Adică s-a cam terminat cu stimulii de consum şi cum nu avem nimic de pus în loc începem să resimţim forma fără fond, fiindcă asta este economia noastră azi. Creşterea economică a României de la începutul acestui an a fost ca un foc de paie. În timp ce ţările dezvoltate au mers pe cărbuni… noi am ars rapid şi fără putere calorică prea mare, adică fără prea multe investiţii.
Hai să aruncăm o privire şi spre ceea ce se întâmplă în zona euro. Acolo unde economia a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Iar per ansamblu Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba de o creştere similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.
Dacă trecem dincolo de cifre, şi ne uităm la modul în care creştem o să vedem că nu este unul sustenabil. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate sau în învăţământul românesc din nou o să constatăm că viitorul este pus sub un mare semn de întrebare. Avem nevoie în aceste momente nu doar de cifre, care uneori pot fi înşelătoare, ci mai degrabă de unele planuri coerente de dezvoltare pe termen mediu şi lung.
Avem nevoie de asigurări că managerii de spitale nu le vor mai cumpăra buijuterii iubitelor din banii cu care ar trebui să îngrijească pacienţii. Avem nevoie, acum mai mult ca oricând, de asigurări că viitorii miniştri ai sănătăţii nu vor mai cumpăra licenţe software supraevaluate pe care nu le vor folosi niciodată.
Aceste lucruri se întâmplă sub nasul nostru. DOAR o parte din furturile la nivel înalt sunt descoperite. Este suficient să ne uităm la vilele oamenilor politici, la conturile şi la maşinile pe care le conduc. Toate reprezintă 10-20% din cât s-a furat în ţara asta. Nu le căutaţi, sunt conturi de miliarde de euro în străinătate la care nu o să avem niciodată acces… şi ele reprezintă doar 10% din siluirea economiei naţionale.
Ce face ANAF-ul în tot acest timp? Vă spun eu … nimic. Ba face ceva. Omoară business urile curate. Citeam zilele trecute cum au retras contul de TVA, din greşeală, unei afaceri pe care au fost la un pas să o bage în faliment. ANAF ul în acest moment este plin de oameni incompetenţi puşi acolo pe criterii politice care răspund doar la cerinţele partidului şi nu ale economiei reale. Un prieten îmi povestea cum i-a blocat conturile ANAF-ul fără nicio înştiinţare prealabilă. Legea spune foarte clar, după două somaţii instituţia poate pune poprire pe conturi. Numai că ANAF ul este mai presus de lege. De ce a fost pusă poprirea? Din nou din greşeală. În documentul ANAF se arată că este vorba despre neplata impozitului pe profit şi a TVA ului aferente trimestrului al III-lea. Omul mi-a arătat cu extras bancar că aceste datorii au fost achitate. Sumele sunt blocate acum undeva în trezorerie iar conturile unui business de câteva mii de euro rămân blocate. Un business cu toate dările la zi. Ăsta este ANAF-ul, asta este România.