Tehnologie

Cisco: în 2020 mai mulți oameni vor avea telefon mobil decât mașină, acces la energie electrică și apă curentă

Stelian Muscalu

Numărul de utilizatori de telefoane mobile a crescut de 5 ori de la începutul anilor 2000, când a fost lansat primul telefon cu cameră foto. Ritmul de creștere va continua să se accelereze, iar până în 2020, vor fi 5,5 miliarde de utilizatori de telefoane mobile la nivel mondial, adică 70% din populația planetei, potrivit raportului Cisco .

De asemenea, majorarea rapidă a numărului de utilizatori de telefoane mobile, dispozitive inteligente, video mobil și extinderea rețelelor 4G vor genera o creștere de 8 ori a traficului de date mobile în următorii cinci ani.

Dispozitivele inteligente vor reprezenta 72% din totalul terminalelor mobile până în 2020 – în creștere de la 36% în 2015. Echipamentele de tip smart vor fi responsabile pentru 98% din traficul de date mobile până în 2020, potrivit estimărilor Cisco, iar smartphone-urile vor genera majoritatea traficului. Astfel, până în 2020, 81% din traficul de date mobile la nivel global va fi produs de smartphone-uri, în comparație cu 76%, anul trecut. Extinderea numărului de telefoane mobile, inclusiv a phablet-elor (dispozitive hibrid care combină caracteristici ale telefoanelor mobile și ale tabletelor) are loc într-un ritm foarte accelerat, astfel încât, până în 2020, mai mulți oameni vor avea telefon mobil (5,4 miliarde) decât curent electric (5,3 miliarde), apă curentă (3,5 miliarde) sau mașină (2,8 miliarde).

Conținutul video creat sau vizionat pe mobil va avea cea mai mare rată de creștere. Numărul de conexiuni 4G îl va depăși pe cel al conexiunilor 2G până în 2018 și pe cel al conexiunilor 3G până în 2020. 4G va genera peste 70% din totalul traficului de date mobile și de aproape șase ori mai mult trafic în fiecare lună față de conexiunile non 4G până în 2020.

1 comentariu

  • Pai nu ma mir deloc. Un smartphone poate fi acum achizitionat si cu $40 sau 140 RON la noi iar o tableta cam fel.
    Abonamentul e iarasi ieftin in unele parti, de exemplu la Digi ai 4G ( pe unde prinzi ce-i drept ) sau daca nu macar 3G la max 5E / luna.
    Prin comparatie o masina chiar si ieftina si second hand tot te costa 1000E la achizitie, asta ca sa nu mai vorbim de costurile de utilizare.
    Racordarea la reateaua de electricitate iarasi te lasa fara cateva sute sau chiar mii de euro si asta acolo unde ea exista.
    Partea buna la telefoanele mobile e ca ele au nevoie de foarte putin curent si un incarcator solar bun ( sub 50 E ) le poate incarca in cate ore de soare asa ca nu prea mai e nevoie de racordarea la reteaua de electricitate.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.