M-am dat în week-end-ul acesta cu un BMW seria 4 cabrio cu motor de 2 litri. Cam atât cu cifrele fiindcă așa cum v-am promis nu vorbim aici de Newton metru și alte chestii despre care povestesc băieți mai deștepți ca noi. Am să vă povestesc despre trăiri.
Recunosc că eu sunt un fan declarat BMW așa că s-ar putea să existe și mici tușe subiective, însă dincolo de asta nimeni nu mă poate contrazice când spun că este o mașină frumoasă. Și dacă mă contrazice cineva am să-l trimit la plimbare… cu acest BMW seria 4 cabrio și am să-l rog să se uite la efectul pe care-l are asupra trecătorilor.
Este genul de mașină pe care-l meriți după o viață de muncă, asta dacă nu ești un copil de bani gata care-și permite să sară rândul și să și-o cumpere înainte de vreme.
40 ani, asta cred că este vârsta optimă pentru achiziție, ce-i drept până la vârsta asta trebuie să tragi pentru că mașina pleacă de undeva de la vreo 45.000 de euro și poți să te duci lejer spre 80.000 de euro.
Dar merită.
Sentimentul de libertate pe care-l ai la volanul ei face toți bani. A fost pentru prima dată când nu am simțit nevoia să bag piciorul în accelerație, deși am avut o mașină cu pachetul M, și asta pentru că este genul de mașină care te invită la plimbări frumoase, te invită să privești cerul să simți natura din jurul tău.
Am filmat, câteva idei, cu un aparat foto ca să vedeți pe viu ce înseamnă acest model cabrio. Este așa de încălzire fiindcă vă promit aici pe blog, într-un viitor nu foarte îndepărtat, lucruri filmate spectaculos și comentarii unice despre mașini care merită atenția noastră.