Business

Au început controalele pe probleme de mediu … în forţă. Dovezi cu documente.

Stelian Muscalu

Când am aflat despre legea 211/2011 care vizează colectarea selectiva şi evidenţa a deşeurilor la punctele de lucru ale agenţilor economici, indiferent de obiectul de activitate, primii la care m-am gândit au fost prietenii care au businessuri. Aşa s-a întâmplat cu … să-i spunem prietenul X, cu care m-am văzut săptămâna trecută. Dialogul, după ce ne-am povestit faptele de vitejie, a fost ceva de genul:

-Ai auzit de legea 211/ 2011?

-Frate dacă aş avea idee despre toate legile şi mai ales modificările lor m-aş duce la balamuc.

Avea perfectă dreptate, e greu să ţinem pasul în societatea românească, atât de imprevizibilă, cu toate legile care curg pe bandă rulantă. Poate doar companiile mari care au departamente juridice ştiu exact ce se mai întâmplă în zona legislativă a acestei ţări. Companiile mici şi mijlocii se descurcă cu greu în zona asta. Din păcate necunoaşterea legii nu te absolvă de consecinţele nerespectării ei. Aşa că prietenul la nevoie se cunoaşte, m-am apucat să-i povestesc ce şi cum. Că legea spune că fiecare agent economic, indiferent de obiectul de activitate trebuie să colecteze şi să ţină o evidenţă strictă a deşeurilor nepericuloase.

-Steliane eu abia am oameni să ţin producţia, dacă le mai spun să-mi facă şi hărtiile astea pleacă oamenii mâncând pământul

-Păi tocmai de aceea există posibilitatea externalizării acestui serviciu. Îl laşi pe mâna profesioniştilor şi în felul ăsta eşti acoperit în faţa legii cu tot ce înseamnă mediu.

-Adică să plătesc alţi bani?

-Nimic nu este gratis într-o economie de piaţă. Plăteşte câteva sute lunar ca să eviţi amenzi de zeci de mii de euro. Dacă mai punem la socoteală că ai si 4 puncte de lucru stradale, riscul e uriaş să iei o amendă care să-ţi închidă afacerea.

-Cine să-mi închidă, mă, afacerea?

-Amenda pe care o poţi lua de la Garda de Mediu sau de la Poliţia Comunitară care e împuternicită să controleze aceste dosare de mediu, de evidenţa a deşeurilor nepericuloase.

-Adică nu m-au controlat 10 ani şi vin acum?

-Poţi merge 10 ani cu maşina fără RCA fără să te prindă?

-Dacă eşti băiat deştept… da

-Şi dacă te prinde?

-Eşti prost

…râde copios

Acelaşi prieten mă sună azi. L-am simţit cătrănit rău. Mi-a dat un mesaj cu documentul ăsta:

Eu nu spun că e prost … ci doar că nu a realizat că lucrurile se schimbă. Şi că atunci când vine vorba de banii de la bugetul statului sau de lipsa lor, lucrurile se schimbă. 

1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Nutu Anulare

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.