Angus Deaton

Poate te întrebi cine e moșulică ăsta simpatic. Ei bine, tocmai a câștigat premiul Nobel pentru economie.

Academia Regală de Științe din Suedia și-a motivat alegerea astfel:

To design economic policy that promotes welfare and reduces poverty, we must first understand individual consumption choices (pentru a putea concepe politici economice care să promoveze bunăstarea și să reducă sărăcia trebuie întâi să înțelegem alegerile consumului individual)

O să vorbesc și despre munca și rezultatele lui Angus Deaton, dar mai întâi aș vrea să spun câteva cuvinte despre alegerea făcută de către comitetul Nobel.

Se vorbește din ce în ce mai mult despre inechitate. Și pe bună dreptate pentru că lucrurile nu par să se îndrepte în direcția bună. Bine, de inechitate vorbeau și comuniștii. Și Iliescu a avut tot timpul un discurs legat de inechitate. Doar că el vorbea doar ca să se audă vorbind, eventual să câștige niște voturi pentru că în realitate nu l-a interesat niciodată decât să o ducă el bine (sărac și cinstit, dar viață de boier pe banii statului).
Toată teoria capitalistă și democrația de tip capitalist se bazează pe ideea de a crea o clasă de mijloc suficient de bogată și suficient de numeroasă. Lumea capitalistă ar trebui să arate ca un butoi (sau dacă vrei ca un geoid – cum e și forma planetei noastre), adică în vârf să se afle o mică populație de oameni foarte bogați, la bază o mică populație de oameni foarte săraci, iar la mijloc, grosul populației, să fie formată dintr-o clasă de mijloc bogată. Cel mai aproape de idealul capitalismului am fost în anii 70-80 când într-adevăr clasa de mijloc creștea atât ca număr cât și ca bunăstare. Dar în prezent nu mai e așa. Capitalismul a început să semene tot mai mult cu o clepsidră. La vârf sunt tot puțini oameni, dar foarte bogați, exagerat de bogați, la bază sunt din ce în ce mai mulți oameni săraci, iar clasa de mijloc a fost gâtuită și sărăcită de crize și de politici economice greșite.
Iar democrația de tip capitalist, cea pe care ne-o dorim și noi, cea pe care am visat-o în 1989 și pentru care au murit oameni la revoluție se bazează exact pe o clasă de mijloc numeroasă.

Domnul Deaton a făcut studii în special în India, dar și în țări africane. Dar dacă ar fi venit în România ar fi găsit exact aceleași patternuri. Nu trebuie să fi câștigător al premiului Nobel în economie ca să-ți dai seama că ceea ce se întâmplă în România nu e bine.

Angus Deaton vorbește despre o decuplare a clasei super bogaților de restul societății. Super bogații își fac propriile școli private, propriile spitale private, chiar și propria poliție privată. În principiu cel bogat ar trebui să-l ajute și pe cel sărac, nu? Sistemele erau gândite astfel încât toată lumea să aibă acces la educație și sănătate, fie că e bogat sau sărac. Super bogații tind să susțină politici care îi avantajează doar pe ei. Și pentru că sunt super bogați au și puterea de a impune aceste politici. De aici și pericolul pentru democrație, pentru că puterea se acumulează doar în mâna câtorva oameni.

La fel se întâmplă și la noi. Cu singura observație că la noi e vorba de niște politicieni care au devenit super bogați nu prin muncă, nu prin descoperiri epocale (cum e de exemplu Bill Gates) ci prin hoție și corupție. Pe politicienii noștri nu-i mai interesează absolut deloc de binele poporului (vezi Nesimțitul poporului) sau de ce vrea poporul.

Chiar zilele astea avem câteva exemple strigătoare la cer

o autostradă care se surpă pentru că cineva a furat prea mult și n-au mai ajuns banii ca să se facă treabă ca lumea și pentru că cineva a vrut să o folosească drept capital politic și a grăbit darea ei în folosință deși nu era nici pe departe gata.
niște parlamentari care fac orice numai să tărăgăneze adoptarea legii privind votul prin corespondență sau a legii privind recuperarea prejudiciilor de la hoți și corupți
niște parlamentari chiulangii care își votează singuri pensii nesimțite și tot felul de drepturi și facilități fără a avea nici cel mai mic drept moral să o facă (pentru că munca lor e departe de a fi atât de bună încât să merite să fie premiată)

Poate acum înțelegi mai ușor de ce ne tot pistonează Ambasada SUA cu lupta împotriva corupției și ce legătură are asta cu democrația.

Să știi că în toate țările există problema asta. Corupție e destulă și în Europa de Vest și în SUA. Ai putea spune că nu sunt în măsură americanii să ne dea lecții pentru că se întâmplă și la ei. Da, se întâmplă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să copiem toate relele care se întâmplă în Occident. Măcar la ei democrația are baze solide, sistemele care le-au construit rezistă mult mai bine derapajelor și exceselor decât rezistă ale noastre.

Poate te întrebi de ce au interes americanii și țările bogate din UE să nu ne lase de tot pradă corupției și sărăciei. Răspunsul e simplu. Pentru că sărăcia noastră îi afectează și pe ei. Lasă la o parte faptul că dacă avem și noi bani putem să cumpărăm mai multe mărfuri din occident. Poate le pasă de asta, poate nu le pasă. Probabil că le pasă. Dar se tem de catastrofe. Într-o țară în care sistemul de sănătate e la pământ se pot naște molime care sunt după aceea greu de controlat. SIDA e doar un exemplu. A apărut în țările sărace din Africa, unde face ravagii și astăzi, dar s-a răspândit rapid și în țările bogate. Un alt exemplu, foarte recent și în desfășurare este criza din Siria.

Bun, dar e o vorbă la români – Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Țările occidentale au interesul să ne ajute, vor să ne ajute, dar trebuie să vrem și noi. Dacă noi nu facem nimic putem foarte ușor aluneca în prăpastie – vezi ce se întâmplă în Ucraina, care se destramă sfâșiată de corupție și incompetență internă și de lăcomia Rusiei.

Și așa trec la domnul Deaton. Pentru că asta a fost una din observațiile sale cele mai importante – țările sărace trebuiesc ajutate, dar nu doar prin pomparea de bani pentru că prea mulți bani pompați ca ajutor generează efecte adverse celor dorite, adică generează corupție și tensiuni între clasele sociale.

Ca să înțelegi mai ușor, imaginează-ți cum ar fi fost dacă fondurile europene pe care ar trebui să le acceseze România ar fi fost fără niciun control. Îți dai seama că le-ar fi furat politicienii în 5 minute și pentru restul populației nu s-ar fi schimbat nimic. Tocmai pentru că banii europeni sunt mai greu de furat decât ăștia românești nu se prea înghesuie ai noștri să acceseze acele fonduri.

Domnul Angus Deaton a publicat în 2013 cartea ”The Great Escape: Health, Wealth, and the Origins of Inequality” – Marea evadare: Sănătate, bogăție și originile inegalității, în care argumentează că în timp ce majoritatea oamenilor au câștigat în termeni de sănătate și bunăstare de pe urma creșterii globale a PIBului în ultimele câteva decenii, există multe grupuri de oameni care au ratat complet această creștere a prosperității.

Munca domniei sale nu s-a concentrat doar pe inechitatea socială. De-a lungul vieții a avut interese mai largi. De altfel s-a făcut cunoscut pentru studiile sale în ceea ce privește comportamentul consumatorilor și de aici, de la măsurarea comportamentului consumatorului, au plecat studiile sale privind bunăstarea și sărăcia.

În linii mari, opera lui Angus Deaton încearcă să ofere răspunsuri la 3 mari întrebări:

Cum își distribuie consumatorii cheltuielile pe diverse bunuri? Răspunsul la această întrebare nu este necesar doar pentru a explica și a prognoza diferite patternuri de consum, dar este foarte important pentru a evalua impactul politicilor fiscale asupra diferitelor grupuri. În 1980 domnul Deaton a dezvoltat ”the Almost Ideal Demand System” – sistemul cererii aproape ideale – o cale flexibilă și foarte simplă pentru a estima cum depinde cererea pentru fiecare produs de prețul tuturor produselor și de nivelul veniturilor.
Cât de mult din veniturile societății este cheltuit și cât economisit? Răspunsul la această întrebare este foarte important pentru a explica formarea de capital și magnitudinea ciclurilor economice și pentru a înțelege relaționarea dintre venituri și consum de-a lungul timpului. În 1990 domnul Deaton a arătat că nu este suficient să analizăm doar relația dintre consumul agregat și venitul agregat ci ar trebui să sumăm felul în care indivizii își adaptează propriul consum la propriile venituri, care fluctuează în mod diferit de venitul agregat.
Cum putem analiza mai bine bunăstarea și sărăcia? Cercetările mai recente ale domnului Deaton au ajutat dezvoltarea științei economice de la un domeniu teoretic bazat pe date agregate la unul empiric bazat pe date individuale detaliate.

Sunt convins că domul ministru Teodorovici, atunci când a lansat în discuție noul Cod Fiscal sau domnul prim-ministru Ponta, atunci când mai aruncă pe piață câte o pomană electorală, nu fac treburile astea după ureche ci pentru că au fost inspirați de munca și descoperirile lui Angus Deaton.

S-ar putea să vă placă și

Adaugați un comentariu Anulare