America, tara tuturor posibilitatilor

”Made in USA” apare pe din ce în ce mai multe etichete. Până acum ne obișnuisem ca aproape tot ce cumpărăm să fie făcut în China și credeam că așa o să fie pe termen foarte lung. Dar lucrurile par să se schimbe. Producția industrială americană își revine și, mai mult decât atât, pare să aibă intenții serioase de creștere.

Un studiu făcut de către celebrul BCG (Boston Consulting Group) arată că în momentul de față costul de producție e cu numai 5% mai mare în USA decât în China și cu 10-20% mai mic decât în UE.
Pentru 5% diferență parcă nu mai merită să aduci mărfuri din China. Există riscuri legate de transport, plus timpul mult mai mare de livrare. E mai bine să produci local.
Hai să vedem cum au reușit americanii să reducă atât de mult costurile și mai ales ce putem să învățăm și noi din lecția americană.

Când încercăm să căutăm explicații, primul lucru la care ne ducem cu gândul este fracturarea hidraulică. Da, de când americanii au descoperit această tehnologie lucrurile s-au schimbat dramatic pe piața energiei. Asistăm la o nouă eră a abundenței de resurse energetice. Acum americanii își pot permite să redeschidă industrii energoface – oțel, aluminiu, sticlărie, petrochimie. Și efectul se propagă în lanț.

Dar asta nu e singura explicație. Dacă energia și mai ales combustibilii fosili s-au ieftinit, s-au ieftinit pentru toată lumea. Și alte țări pot beneficia de aceste resurse ieftine. E adevărat, americanii extrag gazele de șist de la ei de acasă, nu trebuie să le importe, dar deja lucrurile s-au mai echilibrat. Multe puțuri de extracție au început să se închidă pentru că prețul petrolului și gazelor la nivel mondial a scăzut atât de mult încât exploatarea prin fracturare hidraulică a devenit neprofitabilă (cel puțin momentan). E important totuși pentru americani că au rezerve uriașe în acest domeniu.

A doua explicație care atârnă greu este chiar situația din China. Chinezii de rând nu se mai mulțumesc cu un bol de orez. Salariile au explodat, mâna de lucru nu mai este chiar atât de ieftină. Aș adăuga eu, la această situație contribuie din plin și lăcomia și ambiția mult prea mare a liderilor chinezi. Ei vor să ardă etape, vor ca într-un termen mult prea scurt să facă din China o putere mult prea mare. Probabil că și chinezii au memorie scurtă. Și Mao a vrut să industrializeze țara forțat. Și i s-a părut lui că pentru asta e nevoie de mai mult oțel așa că toți chinezii s-au apucat să facă oțel. Că erau agricultori sau muncitori, toți au lăsat ce făceau înainte de o parte și s-au apucat să construiască furnale. Evident, n-a fost bine. Mai e nevoie și de calitate nu numai de cantitate. În zilele noastre pe chinezi i-a apucat febra construcțiilor. Că e nevoie, că nu e nevoie, ei construiesc. Așa au apărut orașe fantomă pe care nu le locuiește nimeni, șosele pe care nu le folosește nimeni, fabrici supradimensionate. Încă o dată se dovedește că mai mult nu înseamnă neapărat mai bun. Construcțiile acestea au nevoie de întreținere, costurile cresc în mod artificial.

Dar nici creșterea bunăstării în China nu explică întru totul succesul americanilor. Oricât ar fi crescut salariile muncitorilor chinezi tot sunt departe de nivelul celor americani. Și atunci? E vorba de productivitate.
Ca să îți faci o idee: Dacă în USA s-ar fi păstrat nivelul de productivitate din anii 2000 și s-ar aplica la nivelul de producție din anii 2010 ar rezulta un număr necesar de muncitori de 20,9 milioane. În loc de asta sunt angajați doar 12,1 milioane. Deci 12,1 milioane de muncitori produc astăzi ce ar fi produs 21 de milioane în urmă cu 10 ani. Adică o creștere a productivității de aproape 100%.

Despre creșterea productivității vorbesc și economiștii din România, dar guvernanții se pare că nu au urechi să audă. E ușor să dai o lege prin care de mâine crește salariul minim obligatoriu. Dacă e ușor, guvernul a și făcut-o. Dar pe ce baze? A crescut productivitatea? La noi nu. Și atunci? Atunci ne dăm singuri cu ciocanul peste degete. Cu o astfel de lege ne subminăm singuri competitivitatea față de alte țări. Productivitatea nu se poate crește peste noapte prin decret. E nevoie de măsuri economice înțelepte – îmbunătățirea infrastructurii de transport, stimularea investițiilor în tehnologie, investiții în învățământ. Nouă ne place să cântăm mereu același refren – avem forță de muncă ieftină și foarte bine calificată. Și ne mirăm că nu vin investitorii străini să o exploateze. Păi poate au motive întemeiate. Poate acest refren nu mai e demult adevărat. Oamenii calificați pleacă pe capete în alte țări pentru că aici nu se pot realiza profesional. Cei care rămân sunt puțini și din spate nu vin alții. De aceea companiile din România se plâng încontinuu că nu găsesc specialiști. Iar forța de muncă ieftină n-ar trebui să fie în niciun caz un motiv de laudă. Trebuie să ne dorim să fim scumpi, dar buni. Cât timp suntem ieftini înseamnă că vom fi și săraci.

Dacă vrem și noi să trăim ca americanii trebuie să învățăm să muncim ca americanii.