Îmi asum azi să vorbesc despre un subiect sensibil care probabil o să-mi atragă antipatia unora dintre voi. Dar eu cred că este bine să spui ceea ce gândeşti. Şi accept critici constructive.
Astăzi am citit o ştire care m-a lovit în plin. Sună cam aşa:
“Femeile din Bucureşti, care au indicaţie de la medicul specialist să urmeze un program de fertilizare in vitro, vor fi sprijinite de Primăria Generală, achitându-li-se, practic, pachetul complet de servicii medicale, inclusiv tratamentul iniţial”, spune primarul Gabriela Firea.
Am rămas uluit vă spun drept. M-am uitat pe geam şi am văzut acelaşi trafic infect în capitală, am plecat cu maşina cu care am căzut în craterele formate după iarna care dă semne să plece. Văd aceleaşi gunoaie la fiecare colţ de stradă. Altfel spus nu s-a întâmplat nimic notabil în Bucureşti.
Am crezut pentru o clipă că toate problemele Capitalei au fost rezolvate şi este normal să se treacă la pasul următor. Un astfel de program este specific ţărilor civilizate… dar Doamne suntem atât de departe de conceptul ăsta!
Dar trecem şi peste asta. Hai să facem copii. Să creştem natalitatea. Dar stai… este o problemă cu fertilitatea în scăderea natalităţii de la noi? Sau este o problemă care ţine de nivelul de trai, de impredictibilitate, de corupţie, de lipsă de speranţă? Abia când se va răspunde întrebărilor ăstora… abia atunci putem să vorbim de programe de fertilizare.
Dar sunt într-o pasă atât de bună încât azi trec şi peste asta. Şi spun din nou… hai să facem copii! Dar ce facem cu ei după? Unde-i naştem? La maternităţile private nu avem bani să mergem că tocmai ce am primit ajutor de la Primărie ca să-i concepem. Mergem la stat… unde din cauza politicilor sanitare infecte riscăm să nu ieşim cu copilul din spital? Mergem la maternităţile de stat unde dacă avem nococul să scăpăm cu viaţă riscurile unor infecţii post operatorii sunt uriaşe?
Dar ne dorim copilul ăla aşa că trecem şi peste asta şi jucăm ruleta rusească la naştere în spitalele de stat.
Ajungem cu copilul acasă. Sănătos, Doamne ajută! Dar în cel mai fericit caz după un an trebuie să mergem la job că viaţa-n România e grea. Aşadar trebuie dus copilul la creşă. Ia să vedem cum stăm la capitolul ăsta. În acest moment în Bucureşti sunt 19 creşe de stat (că nu ne permitem una particulară), cu o capacitate de 3.890 de locuri, potrivit datelor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Municipiul Bucureşti. Numărul de locuri din creşele de stat, unde sunt supravegheaţi şi îngrijiţi copiii cu vârste de sub trei ani, nu satisface însă cererea, având în vedere că în Capitală sunt 48.000 de copii cu vârsta până în trei ani.Ce se întâmplă la nivel naţional? În acest moment mai funcţionează doar 334 de creşe în întreaga ţară, care acoperă doar 3% din numărul copiilor care ar avea nevoie. Prin comparaţie, în ţări precum Danemarca, procentul depăşeşte 70% poate de aici să apară diferenţa de natalitate.
Trecem noi şi peste perioada de creşă. Şi ajungem la grădiniţe. În ultimii 20 de ani numărul grădiniţelor a scăzut de 20 de ori. Acum sunt în clase şi 40 de copii care-şi dau tot felul de boli de la unii la alţii.
Oameni buni, înainte să ne gândim la programele de fertilizare cred că trebuie să avem în vedere adevăratele probleme ale acestei naţiuni. Reducerea corupţiei, înlăturarea hoţilor de la conducerea ţării şi creşterea nivelului de trai cu tot ce presupune asta sunt primii paşi pe care orice societate sănătoasă trebuie să le aibă în vedere şi abia după aceea putem să ne gândim la FIV.
Aş mai adăuga faptul că bugetul programului este de aproape 11 milioane de lei. Cam 15% din valoarea pasajului de la Domneşti sau cam cât costă construcţia unei creşe sau a unei grădiniţe.