Business

7000 de euro venituri pentru parlamentari. O ţară de miştocari

Stelian Muscalu

Parlamentarii vor 15.000 de lei salariu de bază. Cu sporurile de rigoare pot ajunge la 30.000 de lei. Am auzit milioane de discuţii că e mult, că este uriaş,că este sfidător la adresa celui care trăişte cu salariul minim.

Eu spun altfel. Cum aţi privi un om care prin deciziile luate v-ar ajuta direct sau indirect să trăiţi mai bine?Fie că vorbim aici de o reducere a birocraţiei şi obţinerea unei autorizaţii de construcţie care s-ar face on line, sau că înscrierea copilului la şcoală s-ar face la fel din faţa calculatorului iar exemplele de reducere a birocraţiei la noi în ţară pot să continue, din păcate, la nesfârşit. Sau că acea persoană împreună cu colegii ei, vor da o serie de legi care să atragă investitori, care să creeze suficiente locuri de muncă astfel încât fiecare român bine pregătit să aibă un job. Sau că ar elabora legi care să ducă la o creştere economică suficientă cât să poată creşte salariul mediu pe economie la nivelul Elveţiei. Avem atâtea probleme în ţara asta încât pot să dau astfel de exemple la nesfârşit.

Dar sunt convins că aţi prins ideea. Cu cât aţi fi dispuşi să plătiţi un astfel de om?

Cred că exact aici este esenţa discuţiilor. Ce faci de banii pe care-i primeşti. La asta se reduce toată filosofia salariului.

Mulţi spun că cei 5400 de lei pe care-i primesc acum sunt suficienţi. Uite că aici nu sunt de acord. Uitându-ma la actuala clasă politică, mai precis la cei care fac parte din legislativ vă spun că e mult. De fapt e uriaş. Mi-am amintit de deputatul „pentru că auto”. Sunt oameni, mulţi, care nu ştiu să vorbească româneşte corect. Sunt oameni pe care-i suspectez că nu au luat nici BAC-ul, iar dacă-l au probabil l-au obţinut pe mulţi bani. Păi cum să-l plătesc la nivelul unui IT -ist şi mult peste un medic sau un profesor pe unul care nici nu ştie să vorbească?

Am senzaţia că parlemnatarii ne iau la mişto. Vă spun direct că asta simt.

Nu mai vorbesc de faptul că jumătate dintre ei sunt penali. De fapt parlamentarii susţin că suntem într-un cerc vicios: salarii mici- tentaţii de păşire în afara legii. Păi atunci o dam naibii de competenţă, dăm salarii mari dar renunţăm la imunitate. E bine aşa?

Ideea este că oamenii ăştia au legile pe mână, şi pe lângă faptul că sunt extrem de slab pregătiţi, mulţi s-au dovedit şi infractori. Aşa că majorarea salarială despre care am vorbit, cel mai probabil se va face. Întrebarea este când şi în ce cuantum?

8 comentarii

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.