Business

4 stadioane noi în Bucureşti?

Stelian Muscalu

Vreau să vorbim puţin de afaceri şi sport, pentru că am senzaţia uitându-mă la cifre dar şi la performanţa din ultima perioadă (cu precădere cea din forbal) că nu ne pricepem nici la una nici la alta.

Aud prin târg că autorităţile vor să bage o cârcă de bani să construiască de la zero o serie de stadioane în Bucureşti. Este vorba despre Ştefan cel Mare, Ghencea, Rapid şi Arcul de Triumf.

Bun, e bine să încurajăm sportul. Dar asta-i cea mai bună idee? M-am gândit să arunc o privirea spre cifrele singurelor 2 stadioane moderne pe care le are ţara asta.

Arena Naţională, mândria capitalei, este o adevărată gaură neagră pentru bugetul primăriei. Încasările din chirii nu au acoperit nici măcar cheltuielile de întreţinere, ce să mai vorbim noi de profit. La noi performanţa în forbal este extrem de slabă. Şi unde performanţă nu e nici bani „nu e”. Şi atunci e logic că echipele nu-şi prea permit să plătească 60.000 de euro ca să joace pe fala capitalei.

Pe vremea primarului acuzat de corupţie Sorin Oprescu se vorbea despre o zonă de food&drinks care să producă bani şi când nu juca nimeni pe Arenă. Nu s-a întâmplat nimic în sensul ăsta, poate şi din cauză că nimeni nu s-a încumetat să se arunce cu o şpagă în proiectul ăsta.

Bun nu ne pricepem la forbal, e un adevăr dureros negat cu înverşunare cam de tot poporul. Dar ştiţi ce… nici la business nu stăm prea bine.

În vreo 5 ani pe Arena Naţională au avut loc doar două concerte ale unor trupe mari: Red Hot Chili Peppers în 2012 şi Depeche Mode în 2013. Au mai fost şi două evenimente politice. În rest, au fost organizate doar meciuri de fotbal. Şi acestea, tot mai puţine în ultima vreme. Păi, măi frate, au cântat nume grele în Piaţa Constituţiei – de ce nu i-ai dus tu frumuşel pe Arena Naţională? A, păi ca să cânţi în Piaţa Constituţiei plăteşti 1600 de euro. Exact aşa am făcut şi eu când am auzit. Ca să cânţi pe stadion trebuie să plăteşti vreo 50k de euro. Diferenţa este că nu mai blochezi centrul unui oraş şi aşa bătut de soartă cu o administraţie locală care nu a fost în stare în 26 de ani să sincronizeze nişte amărâte de semafoare sau să construiască nişte parcări. Dar ne gândim să construim stadioane.

Bun, pentru proiectele astea se alocă un buget de peste 100 de milioane de euro. Ştiu că nu o să ajungă, ştiu că cel mai probabil bugetul o să fie dublat, dar noi suntem obligaţi să vorbim pe cifrele anunţate. Ştiţi cât costă un sistem de parcare supraetajată cu 12 locuri? Undeva la 200k de euro. Asta înseamnă că s-ar fi putut construi peste 500 de astfel de locuri de parcare în Bucureşti în zonele cele mai aglomerate, acolo unde traficul este îngreunat din cauza maşinilor parcate pe marginea drumului. În felul acesta s-ar fi fluidizat şi circulaţia. Practic se rezolvau două probleme dintr-o singură finanţare.

Merg şi mai departe. Facem investiţia asta. Dar este normal să te concentrezi doar pe Bucureşti? Nu ar fi normal dacă tot vrei să finanţezi reconstrucţia a 4 stadioane să te uiţi eventual spre 4 mari oraşedin această ţară?

Acum eu mă gândesc dacă există cineva acolo unde se croiesc aceste proiecte, cineva care să facă o listă de priorităţi pentru urbea bucureşteană. Nu cumva ar fi mai bine să ne uităm spre infrastructura rutieră astfel încât turiştii care vor veni la diferite competiţii sportive şi nu numai să nu-şi piardă cea mai mare parte din timp în trafic? Nu cumva ar fi mai bine să asigurăm nişte locuri de parcare pentru cei care vin să ne vadă capitala? Nu cumva ar fi mai bine să anvelopăm blocurile? Nu cumva ar fi mai bine să rezolvăm problemele Radetului? Nu cumva ar fi mai bine să rezolvăm problemele parcului auto RATB? Astfel încât oamenii să-şi lase maşinile acasă şi în acest fel să vedem o Capitală ceva mai aerisită? Sunt întrebări legitime ale unui locuitor care s-a cam săturat să parcurgă zilnic mai puţin de 20 km în 2 ore într-o capitală care se vrea europeană.

 

1 comentariu

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.