Revine în actualitate povestea asta cu salarizarea unică. Avem nevoie de o lege în acest sens cu reguli clare, ce mă sperie pe mine este viteza cu care se doreşte implementată.
Şi cu cât se va călca mai tare acceleraţia cu atât se va împrumuta mai mult din proiectul propus de Guvernul Ponta. Pentru că nu mai rămâne timp pentru noi calcule şi simulări. Partea proastă e că la vreme respectivă, Consiliul Fiscal a spus cât se poate de clar că proiectul Rovanei Plumb, fost ministru al muncii în guvernul Ponta, nu este unul sustenabil. Presupunea un efort de vreo 15 miliarde de lei anul ceea ce era un efort uriaş pentru o economie de talia celei româneşti.
Suntem o ţară cu discrepanţe uriaşe între venituri. O ţară în care un director al unei companii de stat câştigă de 4-5 ori decât ministrul sub care se află acea companie. Dar înainte să decidem creşterile trebuie să vedem în ce măsură ni le permitem.
Datele prezentate d eministerul muncii arată destul de rău. Din cele 5,84 de milioane de contracte de muncă înregistrate, 4 milioane sunt sub salariul mediu pe economie, adică sub 1800 de lei (aproximativ). Aici sunt incluşi atât bugetarii cât şi cei din mediul privat.
Dar în România sunt în acest moment undeva la 1,2 milioane de angajaţi la stat care sunt vizaţi de această lege.
Şi s-a vehiculat, în vechiul proiect înclusiv creşteri de 150% pentru profesori raportat la salariul minim pe economie. Asta ar însemna la salariul minim de azi undeva la 2.220 de lei iar de la 1 mai, după creşterea salariului minim peste 3000 de lei pentru un profesor debutant. Atenţie şi eu îm doresc acest lucru… dar mi-l permit? Sunt conştient de faptul că dacă nu aş fi trecut prin mâna unor profesori, cărora le mulţumesc, nu aş fi vorbit azi în faţa voastră. În acelaşi timp sunt la fel de conştient că o astfel de creştere nu va face altceva decât să ducă economia în colaps.
În acest moment salariile bugetarilor sunt undeva la 13 miliarde de euro. În 4 ani, după aceste majorări, ar ajunge undeva la 18 miliarde de euro. În acelaşi timp anvelopa asta salarială trebuie să respecte un anumit procent din PIB astfel încât să nu se producă dezechilibre macroeconomice majore. Finanţatorii internaţionali recomandă ca acest procent să fie undeva între 5 şi 6 %. Noi putem merge chiar pe un scenariu mai relaxat de 6,5%. Pentru a avea un oarecare echilibru în economie, cu cheltuieli salariale de 18 miliarde de euro, şi aici este vorba doar despre bugetari, ar trebui să avem un Produs Intern Brut de 275 de miliarde de euro până prin 2020, de unde astăzi este de 158 de miliarde de euro. Ştiţi ce înseamnă asta? O creştere de 75%! În doar 4 ani.
Economia României a crescut anul trecut, conform datelor INS, cu 3,7%, iar pentru 2016 avem o creştere prognozată de 4%, dar atenţie FMI-ul doar ce a atenţionat că estimările de creştere economică în toată lumea, în acest an, sunt în scădere.
Trecem şi peste acest aspect. Ştiţi ce înseamnă această creştere desenată din pix?
Un dezechilibru major pentru tot ce înseamnă mediu economic privat. Eu de exemplu nu am să beneficiez de această creştere şi nici tu ascultătorule care nu iei bani de la stat. Numai că cei 1,2 milioane de angajaţi care ar primi acele salarii mărite ar lovi direct în preţuri. Cerea mare ar duce la o creştere a preţurilor cu care angajaţii din mediul privat nu vor putea ţine pasul. Pentru că la ei funcţionează un singur principiu atunci când vine vorba de majorări – este vorba de eficienţă şi productivitate.
Tocmai de aceea spun că deşi avem nevoie ca de aer de această lege, trebuie extrem de bine gândită astfel încât să nu cumva să se transforme în fitilul care să arunce în aer economia.