De azi am să încep să scriu o serie de articole, deși mai repede le-aș pune experiențe de viață, care vizează relația părinte copil în societatea românească.
Pentru că statul se laudă că familia e celula de bază a societății, mă gândeam că același stat o să facă ceva pentru familie, și nu neapărat pentru adulți, despre care se presupune că ar trebui să fie pe picioarele lor dacă iau decizia să întemeieze o familie, cât pentru copii, viitorul societății, așa cum se îngrămădesc politicienii să o spună.
Experiența celor 10 ani alături de copiii mei m-a învățat că lucrurile nu stau deloc așa. Ca părinte în România ești pe cont propriu. Și poate că este mai sănătos așa, să nu datorezi nimănui nimic.
Numai că o astfel de abordare presupune o cultură cu care noi nu suntem obișnuiți. După 45 de ani de comunism, am senzația că avem nevoie de tot atât pentru a ne debarasa de proastele obiceiuri căpătate atunci.
Și când spun asta mă gândesc evident la aspectele economice. Cu excepția moto-ului „Azi la CEC 1 leu depui, mâine el va face pui” cultura economico-financiară a românului de rând a fost și a rămas la genunchiul broaștei. Partea și mai proastă e că nimeni nu a făcut nimic în acest sens timp de 30 de ani. Iar acest lucru se vede. Școlile particulare sunt încă foarte puține și asta pentru că, teoretic, veniturile părinților din România nu sunt suficient de mari pentru a acoperi costurile unor astfel de școli unde calitatea învățământului este, de cele mai multe ori, pe măsura banilor plătiți.
Conform Institutului Național de Statistică (INS), aproximativ 1,7 milioane de elevi au fost înscriși în anul școlar 2018-2019 (nu avem date mai recente) doar în învățământul primar și gimnazial, iar 0,9 dintre aceștia sunt înscriși la școli particulare. Nici măcar 1%.
Dar oare chiar așa este. Nu au bani părinții?
În multe cazuri putem să discutăm de venituri prea mici pentru a visa la o educație în mediul privat oferită copilului. Și acest lucru se întâmplă tot din cauza educației care din ’90 a fost într-o suferință continuă printr-o subfinanțare dureroasă. Profesorii buni, scârbiți de sistem, s-au reprofilat sau pur și simplu au emigrat, iar mulți dintre cei rămași au fost uciși profesional de nepăsare și lehamite.
Ce este de făcut?
Sunt două scenarii: unul să așteptăm reforma învățământului românesc. Dar cum au trecut 30 de ani fără să se întâmple nimic este foarte posibil să mai treacă 30 și să ne trezim în aceeași situație. Iar copiii cresc și șansele lor pentru un trai mai bun se subțiază cu fiecare an irosit.
Scenariul doi este să ne uităm către școlile private din țară sau din străinătate. Și aici ajungem din nou la bani.
Dacă te trezești la vârsta majoratului că-ți dorești o școală privată bună pentru copilul tău, o să-ți fie greu, dacă nu imposibil, să faci acest lucru. Dar dacă, spre exemplu, pui banii de alocație deoparte pentru viitorul copilului tău?
Pot părea puțini bani… dar dacă înmulțești cu lunile până la vârstă de 18 ani, lucrurile se schimbă.
Spre exemplu, începând cu 1 august valoarea alocațiilor pentru copii s-a majorat. Mai mult, de anul viitor acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022.
Astăzi însă, la momentul redactării acestui material, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani vor primi 369 de lei.
Asta înseamnă că până la vârsta de doi ani se pot economisi 369 x 24=8856 lei. Iar de la doi ani la 18 mai puteți pune deoparte 16 ani x 12 x 185 lei=35.520. Asta înseamnă că până la 18 ani copilul poate avea puși deoparte 44.376 lei.
Aproape 10k de euro. Dar dacă acești bani sunt puși în instrumente de economisire, în acest caz ei se vor înmulți dând o mână de ajutor serioasă atunci când te vei gândi la educația copilului tău. Eu nu am făcut-o, dar tu poți învăța din greșelile mele. (P)