Lifestyle

Unde mergem în concediu – Zetevar reloaded

Stelian Muscalu

S-a mai dus un concediu. Toate trec, important este însă cu ce rămâi după experienţele astea de vară. Anul acesta ne-am întors la Zetevar. V-am povestit şi aici despre acest loc, aşa că nu am să mai insist pe chestiunile care ţin de locaţie sau drum. Am să vă povestesc însă cum nu te poţi plictisi mergând de două ori în aceeaşi zonă. 

Eu am o filosofie destul de simplă atunci când vine vorba de concediu – nu-mi place să merg de două ori, şi în niciun caz doi ani la rând, în acelaşi loc, pentru că spuneam eu, există riscul să te plictiseşti. Cam asta se întâmplă în România. Numai că noi nu am fost în România :-), am fost în ungurime cum ar spune nişte prieteni, am fost în ţinutul secuiesc (Székelyföld) aşa cum ar spune maghiarii sau într-un loc de poveste aşa cum ar spune turistul.De fapt despre asta vreau să povestesc un pic. Despre turism. Ajung din nou la concluzia că povestea aia cu ospitalitatea specific românească este cel puţin îndoielnică, asta dacă mă uit la poveştile, mai ales culinare, de groază de pe litoral. Însă s-ar putea vorbi despre ospitalitatea specific ungurească. Despre oamenii care au un handicap, pe care-l recunosc, nevorbind limba română, dar care nu ştiu cum să te facă să te simţi mai bine. Dar astea sunt generalităţi despre locurile în care încă mai sunt români care cred că nu vor fi serviţi cu o pâine dacă nu o cer în maghiară. Greşit.

Dar să vorbim despre Zetevar. Pe lângă traseele propuse aici, deşi poate părea greu de crezut, mai sunt o grămadă de lucruri pe care le puteţi face chiar împreună cu reprezentanţii pensiunii. Să le luăm pe rând.

Un traseu off-road, care vă va duce pe dealurile din împrejurimi, la finalul căruia veţi ajunge la o uriaşă statuie a lui Isus. Este vorba de muntele Gordon din Harghita undeva între Odorheiu-Secuiesc si Praid. Statuia a fost ridicată, în 2011. Din câte ştiu eu este cea mai mare statuie a Lui Isus din Europa de Est, cu o înălţime de aproximativ 22 de metri. E construită din fier şi oţel inoxidabil, iar costurile construcţiei s-au ridicat la aproximativ 200k de euro. Partea interesantă este că statuia este goală pe interior pe unde se poate urca până în vârful ei, de unde priveliştea este minunată. Dar mai multe despre povestea statuii o să aflaţi chiar în timpul plimbării cu maşinile 4×4.

De la statuie următorul obiectiv este o stână de oi pe care atunci când o zăreşti ai impresia că-i la capătul lumii. Acolo am mâncat pentru prima dată caşul scos imediat din tifon, sau urda luată de pe foc. Altfel spus, ca să citez o glumă din mediul online, brânza-i direct de la cioban.

Dacă sunteţi mai gomoşi, pudici (pereţii sunt tapetaţi cu poze cu modele din anii 80, care arătau chiar bine dacă mă întrebaţi pe mine :-)))) sau pretenţioşi nu vă recomand. Dacă vreţi trăiţi o experienţă interesantă, să învăţaţi despre preparatele din laptele de oaie, ăsta-i locul ideal.

În fine am coborât pe seară la biserica unitariană. Spre ruşinea mea a fost pentru prima dată când am auzit de acest cult. Pe scurt în religia unitariană există un singur dumnezeu… fără sfinţi şi fără alte personaje cum suntem noi obişnuţi. Seara s-a terminat cu o pălincă şi o supă de gulii care au pus cireaşa pe tortul acestei călătorii.

A doua zi apa a fost ingredientul principal. Mai exact rafting ul. Un sport pe care l-am practicat pentru prima dată. Târnava mică trece chiar prin curtea pensiunii de unde se şi pleacă cu caiacele. Părea atât de simplu şi uşor. Vă spun că nu este. E un sport care vă solicită, dar care-i numai bun ca să daţi jos kilogramele care de obicei se aşează în plus în concediu. După o cursă de vreo 60 de minute la capătul căreia te aşteaptă maşina să te ducă la pensiune, piscina de la pensiune este tot ce-ţi trebuie pentru relaxare.

Ultima experienţă, dar nu cea din urmă este privitul urişilor în habitatul natural. După un instructaj în prealabil făcut de un pădurar, în care se spunea că trebuia să faci inclusiv pipi (pana la urmă e ceva firesc) dacă-ţi venea, căci mai sus era interzis din cauză că sălbăticiile ar fi simţit mirosul, am pornit la drum. Fără vorbe, toate mesajele se transmiteau în şoaptă. După 20 de minute de mers prin pădure am ajuns la o căbănuţă în care am intrat şi am privit cum pădurarul arunca mâncare într-o poieniţă. Fructe în general. După terminarea operaţinii, nu au trecut 10 minute până la apariţia primului urs. După 20 de minute în luminiş erau deja 7 urşi. O experienţă interesantă mai ales pentru copii. Cred că-i mult mai sănătos să-i vadă aşa în mediul lor natural decât la grădina zoo aruncaţi după gratii.

Nu ştiu dacă am să mă mai întorc la Zetevar pentru că am vazut şi făcut cam tot ce se putea face, dar vouă vă recomand cu mare căldură, dacă aveţi dileme în privinţa concediului, să mergeţi acolo.

Concediu plăcut!

…indiferent de sezon

 

Adaugați un comentariu