Lifestyle

Ultraşii de pe stadion sau hoţii din politică

Radu Rosulescu

Săptămâna trecută am fost la un meci de fotbal – Partizan Belgrad cu Steaua Roșie Belgrad. Cine știe, știe. Este meciul derby al Serbiei. Cândva Partizan și Steaua Roșie au fost echipe mari, Steaua Roșie a câștigat și Cupa Campionilor pe vremea când la ei a jucat Miodrag Belodedici. Între timp s-a ales și la ei praful, cum s-a ales și la noi. Acum sunt 2 echipe mediocre. Ambele echipe sunt calificate în Europa League în faza eliminatorie, cu rezultate asemănătoare cu ale FC fcsb Mogoșoaia, dar departe de gloria de altă dată.

Totuși interesul pentru un meci între Partizan și Steaua Roșie a rămas enorm. Dacă pe teren spectacolul nu mai e ca altă dată, în tribune e aceeași nebunie. Dragii mei prieteni cu care am fost la meci tocmai pentru spectacolul din tribune au ținut morțiș să meargă. Ăăă… să nu te aștepți să fi fost cu balonașe și cu stegulețe. Ca să-ți faci o idee – Poliția din Serbia se declară mulțumită dacă după un astfel de meci se înregistrează doar răniți, dar nu și morți. Violențele sunt subînțelese, în tribune e la fiecare meci o atmosferă de război.

Ce s-a întâmplat de data aceasta?

Noi am mers în peluza celor de la Partizan. Între Steaua București, Partizan Belgrad, PAOK Salonic, ȚSKA Sofia și CSKA Moscova există o afinitate veche.

Înainte de meci totul părea ok. Fanii erau adunați în număr mare în fața stadionului, foarte cuminți și destul de tăcuți. Probabil așteptau cu înfrigurare meciul. Înfrigurare și pentru că era destul de frig afară și ploua mocănește. Am intrat în stadion în peluza Grobarii (groparii – frumos nume au suporterii Partizanului, nu?). Era adunată deja multă lume, peluza cealaltă era arhiplină cu suporterii celor de la Steaua Roșie. S-a umplut foarte repede și peluza suporterilor Partizan. Și au început scandări – când unii când alții. Era un fel de dialog la distanță între suporterii celor 2 echipe. Păcat că nu știu sârbește și n-am înțeles ce strigau (cuvântul ”țigani” cu care cei de la Partizan îi gratulau pe ceilalți l-am înțeles, dar în rest prea puțin). În orice caz, nici nu e nevoie să înțelegi multe cuvinte, se simțea energia și vibrația. Pe stadioanele din România n-am mai simțit așa ceva de pe vremea când Steaua avea echipă tare, când România avea echipă tare. Acum e deplorabil ce se întâmplă la noi. Liga 1 se joacă între niște echipe No name (cu o singură excepție – Universitatea Craiova), meciuri foarte modeste, tribune goale. Meciul de liga a 4a dintre Rapid și Steaua București a adunat mai mulți spectatori decât toate meciurile de liga 1 din aceea etapă. Și dacă stadionul Giulești ar fi fost mai mare ar fi venit și mai multă lume. La asta a dus becalizarea și furturile din fotbal. În fine, asta e o altă discuție, să revin acum la meciul dintre Partizan și Steaua Roșie.

A început meciul. Nici nu m-am prins că începuse. Eu eram în continuare fascinat de ce se întâmplă în tribune. Se scanda neîncetat. Impresionant. Totuși, mă gândeam eu, sârbii ăștia nu au ”coregrafii” cum se fac pe alte stadioane. Simt nevoia să deschid o paranteză: Jurnaliștii de sport din România sunt atât de slab pregătiți încât repetă ca papagalii orice inepție lansată în eter și care li se pare lor cool. N-au avut niciodată curiozitatea să se uite în DEX, măcar atât dacă bagajul lor de cultură generală este așa de limitat, să vadă că ”coregrafie” se referă la dans și n-are nicio legătură cu fotbalul și cu ce se întâmplă în tribune. Cuvântul corect este ”scenografie” – care înseamnă punere în scenă și nu ”coregrafie”. Ce să le faci? Dacă toată ziua nu au dialog decât cu nea Jiji sau cu nea Mitică, de unde să știe ei ce înseamnă coregrafie și scenografie? Închid paranteza.

La un moment dat peluza celor de la Steaua Roșie Belgrad s-a aprins. La propriu. Toată peluza s-a umplut de torțe și lanterne, acompaniate bineînțeles de bubuit de petarde. Wow!!! Spectacol total, parcă venise revelionul mai devreme.

N-am avut mult timp pentru admirat ce se întâmplă în peluza cealaltă pentru că s-au aprins torțe și în peluza noastră. Când să zic din nou wow!!!, m-am trezit că toată lumea fuge care încotro. La început nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă, dar dacă toată lumea fugea am fugit și eu. Dar unde să fugi? Peluza era înconjurată de cordoane de scutieri. Eu învățat cu jandarmii din România – Cei care vin cu cai la manifestații pașnice, cei care își golesc buteliile de gaz iritant la cel mai mic freamăt al populației, cei care dau orbește cu bastonul în oameni doar pentru că au un baston în mână. Am zis că dacă tot iese cu bătaie mai bine să iau bătaie de la suporteri decât de la jandarmi, așa că n-am mai fugit nicăieri și am început să mă uit în jurul meu la ce se întâmplă, să încerc să înțeleg și eu ceva, să încerc să mă feresc și eu cum pot și de cine pot. Nu te mint. La început m-am speriat destul de tare. Îmi bătea inima nebunește. Pe urmă m-am calmat. Amănunte despre cele întâmplate am aflat ulterior, atunci vedeam doar că se bat câteva sute de oameni chiar lângă mine (și se băteau, nu se mângâiau pe creștet). Mi-am dat seama că de fapt ăia care se bat nu au treabă cu mine ci ei între ei. Dacă nu sunt chiar în mijlocul lor atunci nu e chiar așa periculos.

Galeria celor de la Partizan, ca orice galerie este compusă din mai multe grupuri mici – facțiuni. La început am crezut că bătaia s-a iscat între suporterii Partizan și câțiva suporteri de la Steaua Roșie înfiltrați printre ceilalți. Asta din cauza torțelor roșii pe care le-au aprins. În trecut se mai întâmplase așa. Dar de data aceasta se pare că s-au bătut facțiuni ale aceleiași galerii. În galeria există o facțiune dominantă – Alcatraz și mai multe grupuri dizidente, printre care Young Boys, Vandal Boys etc. Dizidenții formează un grup numit Zabranjeni (interzișii) – numiți așa pentru că nu au voie să intre în Peluza Sud, unde stă în mod tradițional galeria Partizan, ci stau pe undeva pe la Tribuna a 2a. Ei bine, interzișii s-au gândit că e momentul să cucerească Peluza Sud și să-i detroneze pe cei de la Alcatraz. Și veniseră pregătiți cu un întreg arsenal, inclusiv cu câțiva luptători profesioniști din Croația. Acum nu știu ce să zic. Poate au avut și ghinion (bad timing). Au declanșat atacul aprinzând torțe roșii exact după ce aprinseseră și cei de la Steaua Roșie torțe roșii. Așa că toți ceilalți Grobari le-au sărit în cap instantaneu. Nu s-au mai bătut doar cu cei de la Alcatraz (cum poate plănuiseră) ci cu toată peluza (mă rog, cu câteva excepții, printre care noi cei veniți din România). Așa că după o busculadă inițială au fost copleșiți numeric, au fost prinși toți și înghesuiți jos la gardul de la marginea terenului. Iar acolo jos, lângă gard, au fost tocați mărunt. Cred că vreo 10 minute în continuu au fost călcați în picioare și arși cu torțe, după care au fost dezbrăcați și dați pe mâna scutierilor (sau după caz, pe mâna paramedicilor de la salvare). Unii au rămas cu pantalonii pe ei, alții în chiloți și unii în pielea goală complet. Foarte duri sârbii ăștia. Când e de distracție și băutură se distrează la maxim, când e de bătaie se bat la maxim.

Spre surprinderea mea, scutierii n-au intervenit în timpul bătăilor. S-au mulțumit să privească și să-i pescuiască la sfârșit pe cei aruncați peste gard. După ce i-au pescuit i-au scos în afara stadionului (nu doar i-au scos ci i-au și arestat), iar după asta lucrurile au revenit la normal ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Meciul s-a desfășurat în continuare (apropo, s-a terminat 1-1, asta dacă te interesează scorul), galeriile au început din nou să cânte și să scandeze, iar la sfârșit au plecat toți în liniște către casă. Mă rog, poate ar mai fi încins o bătaie și cu cei de la Steaua Roșie, dar pe afară tot cartierul era împânzit de scutieri, iar evacuarea s-a făcut pe căi separate, tocmai să nu se întâlnească nebunii între ei.

Cam așa am trăit eu meciul dintre Partizan și Steaua Roșie Belgrad. Cum spuneam, la început m-am panicat un pic, după care m-am liniștit. Și pentru că tot nu aveam unde să fug am început eu să filozofez (în gând) pe tema fenomenului Ultras.

La prima vedere Ultras-ii ăștia sunt niște nenorociți de oameni, niște derbedei, niște vagabonzi, niște scandalagii. Nu-i așa? Ei bine, nu e chiar așa.

În primul rând, dacă-l ascultai pe Iliescu în 1990 toți cei care se strângeau la Piața Universității erau niște golani. Inclusiv Regele Mihai era golan și d-aia nici nu l-au lăsat să vină în țară. Dacă îi asculți acum pe Dragnea, Ciordache și toți mafioții ăștia care vor să schimbe legile justiției doar că să scape ei de pușcărie, atunci și noi suntem golani pentru că protestăm și nu-i lăsăm să facă ei tot ce vor cu țara noastră. Eu cunosc mai mulți Ultras-i. Sunt oameni obișnuiți, ca mine sau ca tine, oameni din toate păturile sociale, exact cum întâlnești și la proteste dacă te duci. Ai să fii surprins, dar procentul celor cu masterate și doctorate este destul de mare în rândul Ultras-ilor. În orice caz, nu sunt așa de golani și vagabonzi precum îi prezintă presa.

Dar totuși sunt violenți, nu? Da, în anumite contexte sunt foarte violenți. Dar nu sunt violenți din senin, nu sunt violenți incontrolabil. Întrebarea este – E chiar așa de rău că sunt violenți? Hai să ne gândim puțin. În primul rând unii așa se nasc, mai violenți fin fire. Cum unora le place să cânte la pian sau să picteze, altora le place să se bată. Bătaia și violența face parte din natura umană. Poate vei spune că bătaia și violența nu sunt valorizate într-o societate civilizată. Oare? Hai să deschidem cartea de istorie. Ce a consemnat istoria? Numai războaie și violență. Care sunt valorile transmise din generație în generație, cine sunt eroii noștri,? Mircea cel Bătrân pentru că s-a bătut cu turcii, Ștefan cel Mare pentru că s-a bătut cu turcii, Vlad Țepeș pentru că s-a bătut cu turcii și a tras oamenii în țeapă, Mihai Viteazu pentru că s-a bătut cu turcii și cu ungurii etc.

Un Ultras al celor de la Partizan declara că participarea la o bătaie bună pe stadion e mai ceva decât sexul cu 2 femei. Când auzi așa ceva e clar – Omul trebuie să fie un psihopat. Dar să știi că nu e deloc așa. Totul are o explicație științifică și teoria confirmă declarația. Când ești prins într-o altercație de stradă corpul declanșează o doză foarte mare de adrenalină. Este o reacție de autoprotecție a organismului. Adrenalina te face să gândești mai repede, să te miști mai repede, să fii mai puternic etc. Excesul de adrenalină îți induce o stare de bine, de euforie. Există pe lume mulți dependenți de adrenalină, așa numiții adrenaline junkies. Mulți spun că în momentul în care primesc un pumn nu simt nicio durere ci dimpotrivă, se simt în extaz. Adevărat din nou. Corpul secretă în mod natural niște substanțe cu efect analgezic, tocmai pentru a diminua durerea, iar nivelul de dopamină și serotonină se modifică și ele (o concentrație mai mică de serotonină te face să simți aceleași senzații ca atunci când ești îndrăgostit). Bineînțeles, totul are un preț. Așa cum apare mahmureala după o beție strașnică, tot la fel simți efectele și după o bătaie bună. Dar se pare că pentru unii euforia de moment e mult mai importantă decât micile inconveniente de după (cum ar fi de exemplu să mănânci cu paiul 2-3 săptămâni).

Ok, dacă vor să se bată și le place lor așa, atunci să se bată. Dar ce vină au ceilalți care nu vor să se bată? Da, într-adevăr, nu au nicio vină. Aș zice că de vină sunt jandarmii – cei care sunt plătiți să controleze fenomenul. Doar că jandarmeriei nu-i convine să muncească în plus, să gândească în plus (asta dacă sunt în stare să gândească). Pentru ei cel mai simplu e să interzică. La fel cum face și poliția rutieră. Și pe stradă sunt mulți adrenaline junkies, dar aia nu sunt bătăuși ci vitezomani. Ce face poliția? Păi cel mai simplu e să interzică. Motivând că viteza e periculoasă. De fapt e o motivație falsă. Neatenția, neasigurarea, nerespectarea priorităților, nerespectarea semnelor și regulilor de circulație în general sunt cauzele producerii accidentelor și nu viteza. În Germania se merge pe autobahn cu ce viteză poate fiecare (unii pot și cu peste 300km/h) și foarte, foarte rar se întâmplă câte un accident. Asta pentru că se respectă regulile. În România nu se merge cu viteză mare, dar numărul de accidente este foarte mare pentru că șoferii sunt indisciplinați, infrastructura proastă, iar polițiștii nu fac altceva decât să stea la pândă prin boscheți. Dar să revin la jandarmi. După experiența de la Belgrad mi-am dat seama că singurul lucru cu adevărat periculos este producerea de busculade. Când s-au produs tragedii pe stadioane (și s-au produs, din păcate), totul a pornit de la busculade. Privind acum la rece, scutierii sârbi au procedat bine când au așteptat cuminți să-și rezolve Ultras-ii între ei problemele. Dacă ar fi intervenit în forță și ar fi încercat să împrăștie mulțimea mai mult ar fi făcut rău decât bine. Nu puteau decât să declanșeze busculade. Oamenii oricum n-aveau unde să se împrăștie, s-ar fi călcat unii pe alții în picioare. E bine ca jandarmii să încerce să-i țină pe beligeranți la distanță unii de alții, e bine să facă acțiuni preventive, dar dacă Ultras-ii ajung să se încaiere, nu-i agita mai tare decât sunt deja.

Dacă ar fi după mine, eu aș amenaja niște spații special pentru Ultras-i și i-aș lăsa să se bată. Vitezomanii au locurile lor – pot merge pe circuit și se pot da acolo cu ce viteză vor. De ce nu s-ar face și pe stadioane locuri speciale pentru bătaie între Ultras-i? Să fie niște peluze solide, să nu se prăbușească, să nu fie scaune deloc ca să nu aibă ce să rupă și cu ce arunca, să nu fie decât beton ca să nu aibă ce lua foc. Și să fie doar porți care să se deschidă în direcția care trebuie că deh, mai există și Ultras-i Dinamo și ei săracii au o problemă cu porțile. Cine intră în sectorul Ultras să semneze o hârtie cum că-și asumă consecințele și după aceea treaba lui – să se bată, să-și scoată ochii, să facă ce vrea. Dacă asta îl face fericit, de ce nu? Până la urmă toți oamenii ar trebui să aibă dreptul la fericire, nu?

Aș vrea să închei într-un ton pozitiv. Să știi că Ultras-ii sunt niște oameni pasionali. Sunt niște oameni frumoși dacă-i înțelegi așa cum sunt. Și fac și multe fapte bune, nu se țin doar de bătăi. În primul rând sunt alături de sport, își susțin echipele favorite. Sportul n-ar fi la fel fără suporteri. Ultras-ii sunt prezenți la stadion indiferent de condițiile meteo, indiferent de rezultatele echipei sau de alte obstacole. În al doilea rând, Ultras-ii sunt implicați în multe activități caritabile, probabil mult mai mult decât ceilalți care îi consideră pe ei niște necivilizați. Ei bine, necivilizații ăștia donează sânge, strâng bani și alimente pentru cămine de bătrâni sau case de copii și în general ajută mulți oameni în nevoie. Poate sunt violenți în tribune, dar sunt foarte sufletiști în afara lor.

1 comentariu

Adaugați un comentariu