Lifestyle

Ţara lui Dragnea şi umilirea cetăţeanului de rând

Stelian Muscalu

Mi-am spus că aici, pe blog, pe lângă analizele economice o să schimbăm şi opinii, păreri, experienţe. Azi am trăit una… o experienţă. Am mers la prima oră să le fac paşapoarte copiilor. Da ştiu avem o ţară frumoasă, dar mai ştiu şi de cine este locuită. Cu mici excepţii, m-am cam săturat de figurile acre ale chelnerilor, de strategiile mai mult sau mai puţin subtile de furt din bugetul de vacanţă, de mizeria de pe plajă sau de la poalele munţilor, de ambuteiajele fără sfârşit şi de ce nu chiar de mârlănia unor turişti care după ce ies de pe drumul de pământ din faţa casei au senzaţia că plaja sau muntele le aparţine, prin urmare împart cu el tot. Şi maneaua dar şi resturile de mâncare. De puradei să nu mai vorbim.

Aşa că am mers la paşapoarte. Aici a fost cu strategie, am aşteptat minivacanţa ca să plece din oraş cât mai mulţi doritori de paşapoarte astfel încât să pot rezolva rezonabil aceste acte pentru copiii mei. Ţi-ai găsit. Uitasem pentru câteva clipe că politicienii noştri, toţi, fără nicio diferenţă, au muncit din greu la un sistem care să ne umilească, până la depersonalizare, uitasem că la finalul oricărui act pe care vrei să iei de la statul român urmează să fii dezlipit de pe talpa pantofului funcţionarului public.

Din nou, mi-am imaginat că fiind un contribuabil model, fără nicio datorie la stat, statul îmi va răsplăti acest comportament cu respect. Ţi-ai găsit!

După ce am documentat actele necesare pentru obţinerea paşapoartelor minorilor am mers încrezători la cel mai apropiat punct al acestui serviciu. Undeva în zona Baba Novac. Rapid am făcut o incursiune în timp atunci când a trebuit să mă înscriu pe o listă de aşteptare. Am întrebat de caserie astfel încât să am toate documentele puse la punt. „Păi nu avem caserie” a venit răspunsul promt al funcţionarilor.

-Păi şi unde plătesc?

-Poştă sau Trezorerie.

Şi uite aşa propria-mi strategie s-a întors în potriva mea. Chiar dacă eu eram stresat că trebuie să ajung şi la muncă, Poşta şi Trezoreria aveau liber. Până marţi. Da Poşta e instituţia aia care ani la rând a încasat pierderi uriaşe. Ăşi permită să închidă ghişeele care produc bani, timp de o săptămână.

Am rezolvat tot cu ajutorul mediului privat. Roboţel bancar, transfer între conturi, tipărire chitanţă şi din nou drum la serviciul paşapoarte unde-mi lăsasem familia la rând ca pe sticlele de lapte.

Per total aproximativ 5 ore ca să obţin un bon cu care să mă întorc peste alte două săptămâni ca să ridic paşapoartele. Pentru ce toate astea? Simplu, trebuie să rămânem acolo jos, fără prea multe drepturi ca să nu ne-o luăm în cap, să putem fi manipulaţi la fiecare patru ani.

Da, puteam să dau un telefon să intru în faţă cu cei doi copii să rezolv totul probabil în cel mult 15 minute. Dar care ar mai fost atunci diferenţa între comportamentul meu şi comportamentul unuia dintre cei mai destestaţi oameni ai socităţii noastre… Călin Popescu Tăriceanu.

Adaugați un comentariu