Sanatate

Nu lasa anxietatea sa te doboare

Cosmina Costea

Sunt suma traumelor mele. Traume care s-au sedimentat incet, dar sigur in mintea mea. Traume care ma fac sa ma simt captiva in propria-mi viata. Pe parcursul vietii, cu totii reproducem, in bine sau in rau dinamica relationala traita de la inceputul vietii. Nu dau vina sub nici o forma pe parinti si eu au venit din spate cu un bagaj de traume, trairi. Eu ma numar printre persoanele care au devenit ANXIOASE.

Experintele emotionale traite in copilarie, in adolescenta si mai apoi ca adult m-au adus in pragul asta. Si altfel am dezvoltat un stil de atasament anxios, care mi-a afectat atat viata socaiala cat si cea personala. Anxiosul traieste in permaneta cu teama de respingere si de abandon, motiv pentru care va ramane mereu intr-o zona de confort, iar insecuritatea, teama il impiedica sa-si fluidizeze sentimentele, partea emotionala.

Avand o conditie fizica, fiind un produs defect din fabricatie, mi s-a inoculat in cap ca eu nu merit mai mult, ca eu va trebui sa ma multumesc cu putin si ca orice incercare de a mea sa ajung mai sus va fi un esec, pentru ca nimeni nu se va incumeta sa ajute o handicapata ca mine. Mi-a fost extrem de greu sa ma adaptez, sa ma lupt cu demonii si monstrii din capul meu. Uneori as fi vrut sa nu ma nasc pentru ca toata suferinta asta a mea a fost un calvar. Era greu de dus si nu aveam cui sa ii spun.  Reuseam sa disimulez cumva starile mele, ma camuflam fizic si emotional, dar aia nu era o viata de trait. Sa joci un rol, sa te pefaci, sa nu te bucuri. 

Traumele din trecut, conditia mea fizica m-au facut sa am reactii pe care nu le pot controla. Reactii cu care alung oameni minunati din viata mea. Cu cat vrea sa fiu mai aproape de oameni, cu atat am tendinta sa ii sperii si sa ii indepartez. Sentimentul meu este de vid si devalorizare. Ma simt urata, dizgratioasa, insuficienta. Caut sa am tot timpul certitudini, siguranta. In relatiile mele, orice lipsa de reactie pentru cateva ore, orice raspuns care intarzie sa apara de la partenerul meu, ma facea sa intru in fibrilatii, ma facea sa cred ca nu mai insemn nimic pentru el, ca urma sa ma paraseasca. Incepeam cu scenarii, cu stari de panica, incepeam cu mesaje lungi, interminabile. Si cu cat eram mai ignorata cu atat starile se acutizau, Ramaneam fara aer, aparea panica, furia, frustrarea.

A fi un anxios inseamna nefericire, pentru ca oricat de mult ai fi validat, tot simti nevoia de mai multa siguranta si certitudine. E atat de greu sa fi captiv al propriei tale minti.

Sunt un om care poate oferi atat de multa emotie, iubire, afetiune, zambete, gingasie dar ignorata, lipsa de empatie si intelegere din partea celor care stau in preajma mea, ma transforma si nu ma pot controla. Doar cand sunt “amenitata” ca omenii aia nu ma mai suporta, ma trezesc ca dupa un dus rece, realizez ca tot timpul sunt pe muchie de cutit si nu voi fi capabila sa tin pe cineva aproape. Cine sa ma inteleaga? Nici nu pot avea pretentia asta, iar terapia mea e de durata, iar viata mea va fi la fel de complicata pentru ca putini sunt cei care vor si pot sa ma inteleaga.

Sunt momente in care sunt doar eu cu mine si singurul mod in care ma pot descarca este plansul si datul cu pumnul in perete, strigatele de disperare si dispret fata de mine, ca nu pot pastra oamenii pe care ii vreau, in viata mea, dar poate ca nici ei nu sunt pregatita sa ma primeasca si sa ma inteleaga.

Nu-i vina unui anxios pentru starile, pentru disperarea lui de afi validat si cautat. Momentele cand a fost mintit, bullying-ul din coplilarie, cand a fost parasit in fractiuni de secunda, toate astea au avut puterea de a schimba totul in mintea si in sufletul lui. 

Pentru un anxios nu este suficient sa il intrebi daca e ok, un anxios are nevoie de toata deschiderea ta si de sinceritatea ta, de rabdare si mult curaj. Chiar daca noi consideram ca nu suntem demni de iubire si afectiune, ba da, avem multa nevoie in procesul nostru de vindecare. 

Mi-as dori atat de mult ca intr-o zi sa ma pot bucura mai mult de viata, fara panica sau anxitate. Sa nu mai am nevoie de validarea nimanui si sa nu mai rog oamenii sa ramana in viata mea. Daca nu sunt pregatiti sa ramana, sa accept asta si sa ii las sa plece… insa acum voi crede tot timpul ca pleaca doar din vina mea, ca nu sunt suficient de buna incat sa fiu cautata, dorita, ca intotdeauna altcineva e mai bun ca mine. 

Dragii mei, daca nu stiti ce sa faceti cu un anxios, lasati-I in pace, suferinta abandonului este mai crunta decat orice.

Iar voi ce care va regasiti in povestea mea… nu va lasati invinsi de anxietate. Luptati!

Adaugați un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.