Business

Nu avem viitor, iar ăsta este un lucru clar

Stelian Muscalu

Guvernul numit sub flamura roşie a social democraţilor a pus gând rău pensiilor private. Iar lucrul acesta este tot mai clar de la o zi la alta. Chiar dacă şefei NN i-a fost retras dreptul de practică în domeniul asigurărilor pentru că ar fi răspândit informaţii false, iar compania a fost amendată… iată că lucrurile se confirmă. Aştept un proces pe care fosta şefă al NN să-l câştige în faţa statului român şi evident să încaseze şi despagubiri pe măsură.

Revenind la pensia noastră, foarte pe scurt se conturează ideea că ea nu va mai fi. Sau va fi atât de mică încât nu va conta. Lucrurile, să ştiţi că nu sunt făcute din inconştienţă, eu sunt ferm convins că există o strategie clară în acest sens. Un pensionar sărac, fără surse de informare, fiindcă nu o să-ţi mai permiţi să plăteşti un abonament la internet sau să cumperi o carte, este un pensionar uşor de cumpărat, ușor de manipulat. Este ceea ce se întâmplă astăzi însă la o scară mai largă şi la un nivel al sărăciei mult mai profund.

Propun să facem o analiză pe declaraţia vicepremierului fără portofoliu Marcel Ciolacu. Nu mă întrebaţi ce face acest individ ministru fără portofoliu pentru că nu ştiu. Ceea ce însă ştiu cu siguranţă este faptul că Marcel Ciolacu nu are proprietatea termenilor folosiţi şi că habar nu are cum funcţionează cei doi piloni de pensii.

„Nu guvernul României a început această discuţie. Nu sunt probleme de bani şi noi vom veni cu rectificare pozitivă. Cei de la ASF urmăresc cifrele,
din cifre au ieşit anumite concluzii. Nu este luată o decizie. Sub nicio formă nu există desfiinţarea sau marginalizarea pilonului II de pensii.”*

Dacă nu guvernul României a deschis discuţia oare cine a făcut-o? Cei care administrează aceste fonduri au spus că vor mai puţini bani? Adică cei care câştigă fix de valoarea rulajului vor să-şi taie craca de sub picioare?

Bun, nu se desfinţează pilonul II, dar prin tăierea contribuţiei îl faci nesemnificativ. Alocând 1-2% te trezeşti că după o viaţă de contribuţii, la final s-a strâns cât să-ţi cumperi o reţetă compensată. Mai bine îl desfinţezi decât să trăieşti cu iluzia deşartă că o contribuţie de 1-2% îşi poate asigura o parte semnificativă din pensia cuvenită după o viaţă de muncă.

„Decizia politică va fi în ceea ce priveşte cum este mai bine pentru cetăţenii României. Exista anumite cifre care ne îngrijorează în ceea ce
priveşte pe pensionarii care au accesat doar pilonul doi” mai spune acest individ Ciolacu.

Păi din nou lucrurile sunt jenant de eronate. Acum cotizaţia din banii de pensii se duce in doi mari saci să le spunem. Pilonul I administrat de stat şi pilonul II administrat privat. Deşi vorbim despre banii de pensii, cei doi piloni funcţionează total diferit.

Pilonul I este bazat pe solidaritate, este de tip *pay as you go*. Adică eu azi plătesc banii celor care sunt acum pensionari. Urmând ca cei care acum ratează bacul, să-mi plătească mie şi generaţiei mele pensia. Problema este că pe lângă emigraţia uriaşă, natalitatea este tot mai scăzută,iar ambele fenomene sunt susţinute de politicile guvernamentale ineficiente.

În cifre lucrurile stau cam aşa. Populația va continua să scadă de la aproximativ 19 milioane de locuitori, la 17,4 milioane în 2060. Acestea sunt predicţiile Eurostat. În mod firesc scade numărul persoanelor angajate din economie. În prezent, contribuțiile la pensia de stat ale unui angajat trebuie să susțină 1,3 pensionari. Până în 2032, când va ieși la pensie cel mai numeros val de participanți la pensiile private obligatorii, se
estimează că raportul se va dubla, ajungând la 2,5 pensionari per angajat.

Altfel spus atunci când generaţiile actuale vor intra în pensie cei care vor cotiza pe pilonul I, cel bazat pe solidaritate, vor fi foarte puţini, prin urmare şi sumele vărsate în acest pilon vor fi tot mai mici. Dacă la intrările în scădere aducem şi deficitul uriaş (actualmente 14 miliarde de lei/an) rezultă că statul nu prea va mai avea de unde să plătească pensiile celor care azi cotizează. Pentru că repet, nu contează că azi contribuţia ta sau a mea este de 1000 de lei lunar, importantă o să fie contribuţia celui care va fi atunci angajat când tu sau eu vom fi pensionari!

Dacă este să ne uităm acum la pilonul II, acolo lucrurile sunt total diferite. Sumele cu care azi cotizăm sunt investite, în general în instrumente foarte sigure dar cu randament scăzut. Chiar şi în aceste condiţii de la înfiinţare şi până în prezent randamentele principalelor fonduri de pensii sunt în medie la peste 90%.

Altfel spus, banii s-au înmulţit. Scăzând comisioanele celor care administrează aceşti bani, sau mai bine spus celor care-i înmulţesc rezultă că la final există un profit. Banul depus azi îl voi avea şi mâine atunci când mă voi pensiona şi mai mult decât atât, el va fi şi purtător de profit.

Acum cred că este extrem de simplu pentru acest domn vicepremier fără portofoliu să înţeleagă cum este mai bine pentru viitorul pensionar. Una este să bagi bani într-o gaură neagră, cum este pilonul I şi alta este să bagi bani într-un fond de investiţii cu un randament mai mic sau mai mare în funcţie de condiţiile pieţei.

„Este normal ca daca este ceva ingrijorator … nu este o intrare brutala a statului, este o decizie de eficienta, in favoarea cetatenilor. Asa reiese din cifre in acest moment (ca pilonul II de pensii nu este performant – n.r.). nu se iau banii de la pilonul doi sa mearga la Pilonul I. Este normal sa se intample acest lucru, cei de la ASF sunt platiti sa urmareasca aceste cifre. In momentul acesta se consulta cei de la Finante si cu ASF”

Dacă există cifre îngrijorătoare, acelea sunt pe pilonul I, pentru că acolo la venituri de 42,9 miliarde de lei există cheltuieli de 57,6 miliarde de lei. Iar această gaură imensă de aproape 15 miliarde în acest 2017 se cască de la un an la altul. Este o gaură, domnule vicepremier fără portofoliu care ne înghite nouă, celor care azi muncim ca voi să vă luaţi salariul, viitorul!

În final intenţia este cât se poate de clară: lipsa investiţiilor dar şi a altor surse de venit la bugetul de stat va împinge acest guvern către soluţii disperate. Din păcate, astfel de soluţii care sunt luate sub presiune de oameni fără pregătire, vor arunca în aer orice urmă de speranţă a unui trai decent în această ţară!

2 comentarii

  • Ce sunt banii, domnule Muscalu? E întrebarea esențială care ne ajută să înțelegem chestiile astea aparent complicate cu pensii de stat, pensii private etc. Vorbesc serios. Foarte serios.
    După cunoştințele mele, banii au fost creați pentru a uşura schimbul de mărfuri. Deci banii măsoară valoarea unui bun. Sunt o unitate de măsură a mărfii. Dar, din păcate sau din fericire, nu ştiu, e o unitate de măsură variabilă. Depinde de cantitatea de bani şi de volumul de mărfuri produse la un moment dat. Dacă dvs spuneți că economia se duce în cap, cam ce valoare credeți că vor avea banii acumulați de dvs la pilonul 2 sau 3 de pensii şi cu ce va diferi de pilonul 1?
    Deci totul depinde de economie. Şi acum să vă liniştesc puțin, la fel cum trendul demografic e constant descendent după 89, la fel PIB-ul e (aproape) constant crescător. Scăderea numărului de angajați va fi compensată de creşterea productivității.
    Deocamdată, din circuitul ăsta al banilor, statul pierde o sumă semnificativă la buget. Din orice punct de vedere am privi lucrurile, bugetul de stat e mic, comparativ cu toate celelalte state europene, atât ca procent din PIB, nu mai spun în valoare absolută.
    Şi povestea cu „deficitul” de la pilonul 1 e o

  • … maaare greşeală, după părerea mea.
    De ce? Ok, CAS-ul e teoretic contribuția pentru pensia de stat, dar în timp statul „se joacă” cu mărimea acestor taxe şi impozite pentru a obține sau a stimula un anumit comportament. Vrei să stimulezi munca, scazi costul muncii, adică inclusiv CAS-ul şi măreşti taxele pe proprietate sau pe consum, de exemplu. S-a întâmplat chiar de curând. Ce contează cu adevărat e % din PIB care se duce pentru plata pensiilor de stat. Nu mai spun că „deficitul” e mărit şi prin porția de pilon 2 ruptă de la buget.
    Ce aş face eu, dacă tot s-a iscat scandalul ăsta? Păi aş tăia de tot ăştia 5%, nu se mai duce nimic de la stat la fondurile de pensii şi de acum înainte fiecare contribuabil va decide singur ce face cu cei 5%. Scade şi impozitul pe muncă şi ceea ce e denumit incorect „pensie privată” va deveni pensie privată reală, adică fiecare cetățean privat va decide el însuşi ce face cu banii personali, fără să fie mijlocit de o decizie arbitrară a statului. Dacă aş primi feedback de la dvs referitor la ideile pe care le-am scris, ar fi perfect. Sunt un „economist” amator, dar pasionat şi încerc şi eu să înțeleg lucrurile astea. Cu stimă

Adaugați un comentariu