Politic

Cox, pentru toată lumea… fericită

Radu Rosulescu

„She don’t lie, she don’t lie, she don’t lie, Cocaine” – Eric Clapton (nu minte, nu minte, nu minte, cocaine)

Se întâmplă lucruri importante în România. 9 mai este ziua Europei și pe 9 mai orașul Sibiu din România va fi capitala Europei, de data aceasta capitala politică a Europei după ce în urmă cu câțiva ani fusese capitala culturală a Europei. Se vor întâmpla lucruri importante la Sibiu. Probabil cel mai important lucru este adunarea informală a șefilor de state și guverne din UE, întâlnirea având drept scop principal creionarea viitorului UE pe următorii 4-5 ani și semnarea unei declarații comune în acest sens. Astfel Sibiu, un oraș din România, va intra în istorie, se va face mereu referire la Sibiu așa cum se face referire la tratatul de la Lisabona sau tratatul de la Maastricht.

Totul a fost posibil datorită diplomației românești, condusă de președintele Iohannis. Care Iohannis? Acela care nu vorbește sau când vorbește o face într-un ritm prea încet, acela care nu face niciodată nimic și doar pune bețe în roate guvernului de harnici PSD. Printre nimicurile pe care le-a făcut Iohannis se numără transformarea radicală a Sibiului dintr-un oraș cu veche istorie, dar un pic cam prăfuit și obosit într-un centru dinamic de afaceri și cultură. Tot când nu făcea nimic președintele Iohannis s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump și l-a convins, chiar la Casa Albă, să facă o promisiune publică în ceea ce privește respectarea de către SUA a tratatelor NATO deși înainte de întâlnirea celor doi președintele american amenințase că armata SUA își va vedea doar de propriile interese și nu își va mai apăra aliații din NATO. Declarația președintelui Donald Trump de atunci, fiind braț la braț cu președintele Iohannis a făcut imediat înconjurul planetei. Era normal, a fost o decizie foarte importantă, era în joc chiar securitatea Europei în condițiile în care Marea Britanie dorește să iasă din uniune și singura țară cu o forță militară importantă rămânea Franța. În România s-a bagatelizat totul, noi aveam alte probleme. Tot când nu făcea nimic președintele Iohannis a avut multe întrevederi cu cancelarul Germaniei, doamna Merckel și cu președintele Franței, domnul Macron – practic cele mai importante două țări din UE, întărind astfel poziția României care este în mod constant sabotată de către PSD și Alde prin acțiunile și declarațiile lor anti-europene. Și acum, tot când nu face nimic, președintele Iohannis a strâns toată Europa la Sibiu.

Dar știi ce? Pe noi nu ne interesează nici de Iohannis nici de Europa. Noi suntem români și le avem pe ale noastre în România. La noi domnul ministru Teodorovici luptă pentru legalizarea drogurilor. Un adevărat patriot, singurul care se gândește la fericirea românilor. Îți dai seama? Dacă o sa avem droguri la discreție vom fi cu toții fericiți și nu vom mai avea nicio grijă. Ai vreun necaz, te-ai certat cu nevasta, nu-ți ajung banii de întreținere… nicio problemă, te duci pe litoral și pescuiești un pachet de cocaină, te întinzi frumos cu burta la soare și toate grijile tale vor dispărea ca prin farmec.

Cred că cea mai tare cocaină din lume o au PSD-iștii la sediul lor central. Altfel nu se poate explica…

  • Când iese domnul Dragnea de la sediu le povestește jurnaliștilor de statul paralel, de securiști, de conspirații mondiale și Sorosisti, de miliardele furate de către guvernul Cioloș, de asasini plătiți care joacă șeptică pe la hotelul Athenee Palace etc,
  • Doamna ministru Carmen Dan ne-a povestit de niște spioni care se ascunseseră în priza din dormitor,
  • Domnul ministru Daea vede peste tot numai cormorani, s-a dus și la Bruxelles să spună întregii Europe cât de periculoși sunt cormoranii ăștia, mai ales dacă îi vezi în piscina vilei personale. Și să nu spui că domnul Daea nu avea dreptate – păi uite aseară ce au făcut cormoranii (F.C. Liverpool)… i-au bătut pe extratereștrii de la F.C. Barcelona de i-au uscat,
  • Doamna prim-ministru Dăncilă își scrie greșelile gramaticale, dezacordurile și greșelile de logică pe o hârtiuță ca nu cumva să greșească vorbind liber…

Aș putea da multe alte exemple, dar toate pălesc în fața doamnei primar general al Bucureștiului. Doamna Firea e high, e pe cele mai înalte culmi. Tocmai ne-a anunțat că niște persoane rău intenționate, care nu doresc binele bucureștenilor și românilor în general i-au băgat o sârmă în c_r. Ăăă… să nu fiu mârlan, în colonul delicat al domniei sale. Da nene, ai citit bine, în colonul doamnei primar este o sârmă de care domnia sa nu-și poate explica cum a ajuns acolo decât dacă a fost implantată fără știrea sa de către niște sabotori.

Votează PSD! Teodorovici președinte! Plaja din Mamaia capitala României! Hai măh, tu chiar nu vrei să trăiești fericit și fără griji?

Adaugați un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.