Business

Ce spune FMI-ul şi ce înţelege Guvernul

Stelian Muscalu

A avut loc azi o întânire la Ministerul de Finanţe între oficiali români şi reprezentanţi ai FMI. Nu ştiu în ce limbă s-a vorbit, nici dacă au avut translatori dar e clar că oamenii nu s-au înţeles. FMI-ul a spus că-i dezastru, Ministerul de Finanţe a înţeles că-i campion. Nu am să mă grabesc să fac judecăţi de valoare, dar am să pun în paralel nişte pasaje din comunicatul FMI şi din cel al ministerului de finanţe.

Iată ce spune Teodorovici:

Deciziile adoptate în acest an, pentru încurajarea investițiilor – simplificarea legislației achizițiilor publice, promovarea proiectelor în parteneriat public privat, înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și creșterea absorbției fondurilor europene, fac din România o destinație atractivă pentru investitori” – a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

De cealaltă parte, FMI-ul, vede lucrurile cu totul altfel.

Pe plan intern, o continuă deterioare a balanţelor fiscale şi externe sau o slăbire a instituţiilor poate afecta încrederea investitorilor. Şocurile externe şi interne pot coincide, pot slăbi încrederea în economie şi pot afecta fluxurile de capital. Menţinerea unui nivel adecvat al rezervelor valutare, al buffer-relor fiscale şi o rată flexibilă de schimb ar atenua aceste riscuri”, se arată în raportul FMI.

Dar ministerul nostru de Finanţe vede lucrurile altfel

După finalizarea consultărilor bilaterale dintre reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai FMI, sinteza concluziilor comitetului director al FMI a menționat îmbunătățirea stării economiei, rata scăzută a șomajului și îmbunătățirea sectorului financiar. România beneficiază de o creștere economică robustă, de creșterea numărului de noi locuri de muncă și de o datorie publică scăzută” – comunicat ministerul de Finanţe

De fapt…

Economia României prezintă semne de supraîncălzire, iar traiectoria politicii fiscale poate duce la creşterea volatilităţii, ceea ce ar afecta capacitatea ţării de a face faţă şocurilor externe şi ar încetini procesul de convergenţă spre ţările avansate din cadrul Uniunii Europene (UE)” raportul Fondului Monetar Internaţional

Şi ministrul continuă în lumea lui

Totodată, avem în vedere promovarea unor măsuri de eficientizare a activității ANAF și de simplificare a legislației pentru reformarea administrării fiscale care vor duce la o mai bună colectare a veniturilor bugetare și va contribui la reducerea și combaterea evaziunii fiscale” ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Asta în condiţiile în care …

„Directorii FMI au mai subliniat că o politică fiscală mai prudentă ar contribui la reechilibrarea economică și la reducerea poverii asupra politicii monetare. În contextul creșterii economice puternice, aceștia au recomandat o țintă fiscală mai mică decât ținta bugetară din 2018 de 3% din PIB, și au remarcat că ar fi necesare măsuri fiscale suplimentare pentru a atinge acest obiectiv. (..) Aceștia au subliniat necesitatea să evite reduceri suplimentare de impozite, creșteri moderate de salarii și pensii și să revizuiască punerea în aplicare a legii salarizării unitare și a modificării pensiilor în conformitate cu spațiul fiscal disponibil și obiectivele fiscale pe termen mediu.”, se arată în raportul FMI.

Adaugați un comentariu