Sanatate

40 până la 70% din costurile pentru unele dintre cele mai accesate servicii medicale nu sunt acoperite de stat. Contribuţia personală, o posibilă soluţie

Subfinanţarea şi gestionarea ineficientă a banilor din sistemul medical sunt două aspecte care generează o dezbatere continuă cu privire la serviciile de sănătate. Cheltuielile cresc. Este o realitate incontestabilă. Creşterea este justificată în mod direct prin cheltuieli cu materiale, investiţii şi salarii, ceea ce determină sau ar trebui să determine o creştere a calităţii actului medical, obiectiv principal al furnizorilor de servicii medicale. In prezent, sursele de finanţare a bugetului Sănătăţii sunt bugetul de stat, Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, autorităţile locale, credite externe, donaţii şi sponsorizări, taxa pe viciu şi cheltuielile private ale populaţiei – plată directă, abonamente medicale şi asigurări private de sănătate.

Toate aceste resurse trebuie să facă faţă solicitărilor existente, ceea ce nu se întâmplă, iar marea provocare este de a acoperi nevoile din prezent şi de a gândi o modalitate eficientă pentru viitor. Apar şi se dezvoltă proceduri noi – investigaţii, tratamente, medicamente etc. – şi necesitatea de investiţii este constantă dacă vrem să servim obiectivului enunţat. În acest context, presiunea pe buget este în creştere, iar soluţiile nu doar că sunt de dorit, ci este o nevoie urgentă de a fi identificate şi aplicate. Practic, este nevoie de o acoperire a costului real pentru actul medical. De exemplu, un computer tomograf pentru coloană vertebrală (un segment) costă în jur de 250 lei, iar tariful decontat este de 60 de lei. Iată câteva variante de acoperire a costului real: creşterea contribuţiilor la FNUASS, alocarea unui buget suplimentar din partea autorităţilor locale, atragerea de fonduri europene, regândirea pachetului de bază de servicii medicale, alocarea şi utilizarea resurselor ţinând cont de evidenţele medicale şi de performanţa serviciului medical, investiţiile private în sănătate (parteneriat public – privat), creşterea cuantumului plăţilor directe şi indirecte, în paralel cu o politică fiscală corespunzătoare.

În sens strict, contribuţia personală este definită ca “parte cu care contribuie cineva la o acţiune sau la o cheltuială comună”. Dacă ar fi să ne gândim la o formă legală, contribuţia personală poate fi o plată stabilită prin lege, reglementată, prin care cetăţenii, societăţile, instituţiile o pot realiza în mod direct, pentru anumite servicii, în conformitate cu normele de impunere. În practică, contribuţia personală vine să acopere diferenţa argumentată anterior, existentă sau viitoare, cu scopul creşterii beneficiilor primite. În termeni specifici sectorului medical, contribuţia personală ar putea reprezenta o sumă plătită în mod direct pentru servicii medicale, tratament şi medicaţie. Pentru sumele astfel încasate, furnizorii de servicii medicale şi medicamente eliberează facturi. Beneficiile unei astfel de reglementări sunt pe termen mediu, dar mai ales pe termen lung, într-un sistem care răspunde tot mai greu nevoilor pacieţilor.

  1. Din perspectiva sistemului public. Bugetul public de asigurări de sănătate ar putea fi degrevat de o parte a cheltuielilor pe care le are şi le-ar avea pentru servicii în lipsa contribuţiei personale. Serviciile ar putea fi asigurate printr-un act medical de o calitate în creştere constantă, în condiţiile asumării costului real al serviciului medical şi ale reglementării atragerii de fonduri.
  2. Din perspectivă individuală. Asigurații pot avea un stimulent financiar imediat (deductibilitate fiscală) pentru sumele suplimentare pe care sunt dispuși să le plătească pentru servicii de o calitate superioară.

În ceea ce priveşte necesitatea, potrivit datelor furnizorilor de servicii medicale private, cele mai solicitate investigaţii, analize şi proceduri sunt:

  1. Top analize de laborator: hemoleucogramă completă, VSH, colesterol, trigliceride, glicemie;
  2. Top investigaţii imagistică: tomografia computerizată, imagistică prin rezonanţă magnetică, examinări radiografice standard, ecografii şi PET-CT;
  3. Top specialităţi medicale în care imagistica ajută cel mai mult: chirurgicale (ortopedie, neurochirurgie, chirurghie generală, chirurgie oncologică) şi medicale (oncologie, gastroenterologie, pneumologie).

Pentru unele dintre servicii, diferenţa dintre costul real şi cel decontat în acest moment de stat ajunge şi la 70%. Iată câteva exemple: TSH are un cost în jur de 31 de lei, decontat 20,5 lei; Antigen Helicobacter Pylori este 56-70 lei, decontat 40 lei; CT craniu nativ are un cost de 250 lei, decontat 120 lei; imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) – nativcraniu 510 lei cost real, cost decontat 450 lei. Prin urmare, ar fi de dorit ca o eventuală contribuţie personală să se aplice tuturor tipurilor de servicii medicale.

Adaugați un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.